Cosmin Neidoni s-a născut în 8 Martie 1975 la Timișoara. A absolvit Facultatea de Filosofie în cadrul Universității de Vest, fiind apoi bursier Erasmus al Universității din Köln, Germania. A făcut studii de Politică Europeană în cadrul școlii masterale Jean Monet cu o teză de absolvire despre problematica războiului rece.
Scrie și publică în română și germană și are bucuria de a fi citat de reviste și pagini culturale din Austria, Germania și Elvetia. Din 2016 este prezent în antologia de fragmente și aforisme a autorilor de limbă germană. În 2018 a prefațat un studiu de artă fotografică “Territorien des Selbst” al Academiei de artă din Klagenfurt.
A co-tradus și prefațat în limba română cartea “199” a scriitorului elvețian de origine română Adrian Morgenstern.
Din 2019 este contributor al platformei jurnalistice „Republica”.
Gândul.ro: Bună ziua și bine v-am găsit! Apreciem că acordați din timpul dumneavoastră pentru a ne răspunde la câteva întrebări.
Cosmin Neidoni: Întorc cu drag salutul. Bun venit! Permiteți-mi să spun că apreciez și eu atenția pe care mi-o acordați. Sunt onorat!
Gândul.ro: Când ați debutat literar și cu ce carte? De unde această dorință de a scrie?
Cosmin Neidoni: Prima carte, o carte de poezie, am publicat-o pe când aveam 19 ani, adică în 1994, iar debutul meu nu a avut, onest vorbind, nicio valoare literară. Singurul merit, dacă există unul, este acela de a fi reflectat emoția, naivitatea și preocupările mele de atunci. Am scris cartea pentru că voiam să intru în grațiile fetelor. Era singurul mod, așa credeam eu, prin care speram să le cuceresc. Acum, privind în urmă, nu pot decât să-mi exprim autoironic zâmbetul.
Gândul.ro: Dacă ne-ați spune câte ceva despre felul dumneavoastră de a fi, cât am regăsi și în cărți?
Cosmin Neidoni: Sunt un tip reflexiv, predominant emoțional și cu o apetență speculativ-filosofică antrenată de-a lungul timpului. Îmi place, dacă îmi permiteți formularea, să pendulez între cărțile de credit și cele de filosofie, între declarațiile de venit și cele de dragoste. Adică, îmi place, preluând o expresie cioraniană, să trăiesc, atunci când se poate, luxul de a fi anacronic și bucuria de a mă lăsa atras, ca într-o hipnoză, de magia ticluită a cuvintelor. Aceste elemente din osatura mea identitară se răsfrâng, inevitabil, în cărțile pe care le-am scris. Tot ce am scris până acum, eseu, poezie și dialog epistolar, a fost la persoana întâi singular. M-am confesat. Nu îmi place pluralul academic și nici construcțiile narative la persoana a treia.
Gândul.ro: Ați publicat până în prezent mai multe cărți, cea mai recentă apărută anul acesta. Ce ne puteți spune despre subiectele pe care le abordați? Ce mesaj transmite fiecare carte în parte?
Cosmin Neidoni: Scriu mereu, în toate cărțile, despre freamătul, neliniștea și bucuriile care decurg din asumarea vieții și a condiției umane în sens metafizic. Am scris despre relația cu eternul feminin, încercând să construiesc un exercițiu de admirație. Am scris despre felul în care percep lumea din jurul meu, încercând să o înțeleg și să mă bucur de ea. Îmi asum, până la ultimele consecințe, jocul cvasi-permanent al dedublării, iar asta însemnă a fi actorul și spectatorul propriei vieți drept unică modalitate de a percepe noima profundă a întâmplărilor.
Fiecare carte mi-am imaginat-o ca îndeplinind funcția unei oglinzi. Cred că dacă cititorii nu se regăsesc în alcătuirea ei, atunci ea, cartea, nu și-a îndeplinit menirea, fiind un simplu obiect rigid și plat. Un moft al autorului, o formă de împăunare. A scrie literatură înseamnă a fi capabil de a capta și transmite emoție umană. Asta am încercat în cărțile mele. Nu știu în ce măsură am reușit. Las aprecierea în seama cititorilor.
Gândul.ro: Cum a luat naștere cartea „Ca o zi de duminică. Dialog epistolar”, scrisă alături de Cristian Muntean?
Cosmin Neidoni: Cartea la care faceți referire are drept ingredient admirația. Am admirat cooltura și franchețea ieșită din orice tipare a lui Cristian Muntean, un preot ortodox cu o fascinantă preZENță de spirit, destins și distins. Mă irită habotnicia preoților care se iau pe sine drept măsură a credinței fiind gata să afurisească pe oricine își asumă libertatea de a-și articula credința în alți termeni decât cei unanimi admiși. Voind să descopăr resorturile jovialității lui i-am propus să stăm de vorbă timp de 8 luni. Așa s-a născut cartea „Ca o zi de duminică”. Cartea aceasta marchează o mică premieră, este vorba de dialogul dintre un licențiat în filosofie și un doctor în teologie, dialogul dintre un catolic și un ortodox în perimetrul spiritual al consangvinității.
Într-o carte a lui Noica „Mathesis sau bucuriile simple” am găsit o formulare care mi-a plăcut foarte mult: „să-ți traiești omenia”. Gândindu-mă la această formulă mi-am dat seama că ori de câte ori întâlnesc un om deosebit, un om așezat sub semnul cumsecădeniei și al (cu)mințeniei îmi este dată posibilitatea de a-mi trăi propria omenie.
Cartea, scrisă în forma unui dialog de tip socratic, aduce la suprafață realități umane latente și scoate, din ascunzișul lor, gândurile.
Gândul.ro: Ce vă inspiră să scrieți?
Cosmin Neidoni: Sunt inspirat de tot ce mă ajută să cresc: de cărți, de prieteni, de poezie, de muzica bună și, în general, de orice formă de artă care poate capta și transmite emoția umană. Acord atenție deosebită filosofiei pentru că asta îmi este formația academică, dar mă bucur de tot ce mă poate edifica.
Sunt inspirat de întrebările filosofiei și în general de acele întrebări care, prin maniera deschiderii lor, nu așteaptă răspunsuri cu valoare axiomatică. M-am întrebat, bunăoară, cum suntem formați ca oameni de cărțile pe care le citim? Cum se strecoară în perimetrul ființei noastre nevoia de frumos? M-am întrebat care este legătura subiacentă între filosofie literatură și artă? Am încercat, scriind, să-mi pun în ordine propriile gânduri. Scrisul are , din acest punct de vedere, valențe cosmetice. El îți scoate trăirile din devălmășia lor originară, adică din haos, și le dă o anumită limpezime, punându-le, etimologic vorbind, într-un cosmos al tău.
Gândul.ro: Care dintre cărțile scrise vă este mai aproape de suflet? Ce ar trebui să conștientizeze cititorul parcurgând-o?
Cosmin Neidoni: Toate cărțile pe care le-am scris, chiar și cele nereușite, îmi sunt sufletește apropiate pentru că, scriindu-le, am încercat să șlefuiesc până la transparență bucata de suflet care mi-a fost încredințată la naștere. Cu toate acestea, pentru a da un răspuns întrebării dumneavoastră, aș spune că “Viața la 40 de ani” îmi este poate mai mult apropiată de suflet pentru că am scris-o într-o perioadă când aveam nevoie să mă vindec sufletește. Cartea de care vă spun este exercițiul unui om care se așază în planul secund al realității și care are drept exigență sufletească supremă eleganța de a nu vorbi pe nimeni, niciodată de rău. Este efortul celui care știe că cea mai frumoasă biruință umană este efortul de a birui împuținarea de suflet.
“Ca o zi de duminică” – cartea pe care am publicat-o anul acesta în coautorat cu Cristian Muntean – îmi este și ea apropiată de suflet fiind efortul asumat de a înțelege realitatea lumii în care trăim cu toate frumusețile, dar mai ales mefiențele ei. Pe parcursul celor 8 luni de dialog am încercat un răspuns la cele 60 de întrebări formulate. Ea poate fi înțeleasă ca o formă căutării de sine și , fără a emite pretenții, a (re)găsirii sinelui într-o lume, cum este cea a noastră, p(r)ost modernă și profund relativizantă.
Gândul.ro: Ce a însemnat pentru dumneavoastră să publicați? Cum au fost întâmpinate cărțile pe piață?
Cosmin Neidoni: Pentru mine a publica a fost un foarte bun exercițiu de înfrângere a timidității și în mod implicit o condiție necesară, dar nu și suficientă bineînțeles, a formării mele, care nu este nici pe departe încheiată, ca autor. Edificarea oricărui om care se ocupă cu scrisul este un proces îndelungat, marcat de lumini și penumbre, de triumf și sincope, de îndoieli și eventuale mici revelații, care nu se încheie, la drept vorbind, decât la ultima spovedanie.
Din cele 7 cărți publicate până acum, doar ultimele patru s-au bucurat de o mai mare vizibilitate. Evit să spun că au avut succes, deși una dintre ele, ”Viața la 40 de ani”, a ajuns, din momentul apariției, în 2017, până acum la a douăsprezecea reeditare. Vizibilitatea ca autor este o provocare pe termen lung. Este nevoie de foarte multă răbdare și de abilitatea de a-ți găsi propriile formule de marketing, acelea care ți se potrivesc ție ca autor și cărților pe care le scrii. În ce mă privește, nu am, din păcate, suficient timp pentru a mă ocupa de promovare.
Recenta carte publicată s-a bucurat de aprecierea unor oameni a căror părere contează foarte mult pentru mine. Adrian Lesenciuc, președintele Uniunii Scriitorilor din Brașov, referindu-se la carte, spunea că este una dintre cele mai folositoare cărți scrise în perioada pandemiei. Vă rog să-mi iertați lipsa de modestie.
Gândul.ro: Cât de importantă este relația cu cititorul? Cum v-au afectat restricțiile actuale de distanțare socială?
Cosmin Neidoni: Ținând cont că nu fac parte, în virtutea unui principiu la care țin foarte mult, din nicio gașcă literară, singura relație în care cred este relația cu cititorii. Textul, vorba lui Umberto Eco, este o mașinărie care nu devine pe de-a întregul funcțională decât atunci când vine în atingere cu lectorul. Grație celor care îmi citesc cărțile reușesc să urc pe treapta imaginară a singurei forme de validare în care cred, validarea cititorilor cu exigențe culturale antrenate și validarea timpului. Când scriu îmi imaginez de fiecare dată că port un dialog cu cititorul care este, deopotrivă, aproapele și departele meu. Tripticul autor – carte – cititor este singurul în care cred.
M-au afectat, desigur, restricțiile de distanțare socială, dar nu neapărat într-un sens profund negativ. Caranti(h)na, pe lângă neajunsurile inerente, a avut și anumite beneficii. Cu ajutorul recluziunii sociale mi-am (re)descoperit ipostazele și ambiguitățile variabile ale geografiei mele interioare. Singurătatea nu este o pacoste, desigur dacă se manifestă în doze rezonabile, dimpotrivă, ea este un fel de tărâm constitutiv al oricărui act creator. O carte, înainte de a ajunge la public, germinează sub auspiciile singurătății monastice ale autorului ei.
Mi-au lipsit, firește, lansările de carte și târgurile la care particip, în dublă calitate, de câțiva ani încoace.
În urmă cu o lună am reușit totuși, respectând normele distanțării sociale, să lansez în Brașov ultima carte publicată „Ca o zi de duminică” cu ajutorul editorului și a prietenilor mei scriitori de acolo.
Noi, ca oameni, suntem, între altele, definiți și de nevoia de a socializa motiv pentru care percepem – uneori – izolarea ca pe un act de sabotaj al echilibrului nostru. Ni se cere să fim răbdători și solidari. Indiferent de convingerile pe care le avem nu cred că este responsabil să punem în primejdie viața celui de lângă noi. Vorbind în termeni concreți, a purta mască, dincolo de orice discuție, este o formă de respect și grijă față de semenul nostru.
Gândul.ro: Care sunt proiectele de viitor? La ce lucrați în prezent?
Cosmin Neidoni: În prezent scriu o carte, un roman confesiv, despre experiența unor întâlniri cu oameni al căror fel de a fi mi-a bucurat sufletul. Este vorba de experiența avută în iarna anului trecut în Dublin, la întâlnirea cu cititorii de acolo. Vreau să o termin anul acesta și să trimit manuscrisul la editură. Tot spre sfârșitul anului sper să termin o carte, începută cu mult timp în urmă, despre Marele Anonim in filosofia lui Lucian Blaga. Scriu și rescriu pănă ce voi considera că are forma pe care mi-o doresc. Timpul, din păcate, nu îmi este întotdeauna prieten.
Pentru a găsi o rațiune suficientă a zbaterii de fiecare zi am aruncat o ancoră și spre țărmul semi-îndepărtat al viitorului. Îmi doresc să scriu o carte, tot în manieră confesivă, despre cum am găsit, prin contrast, mici elemente de fericire la întoarcerea dintr-o călătorie, făcută în urmă cu patru ani, într-o primăvară, la Auschwitz. Anul viitor, cu îngăduința Majestății divine, îmi doresc să încep un al doilea dialog epistolar, de o respirație la fel de lungă ca și primul, cu preotul și scriitorul Cristian Muntean.
Trăiesc ancorat în prezent, dar cu un ochi ațintit mereu asupra timpului ce urmează să vină. Îmi place să îmi fac planuri pe care să le urmez cu consecvență. Cred că ziua de mâine înmugurește frumos din miezul curat al zilei de azi.
Gândul.ro: Ce gând aveți pentru cititori?
Cosmin Neidoni: Le doresc, cu drag, să aibă parte de lecturi revelatorii, de întâlniri cu oameni buni și inteligenți pe care să-i numească prieteni și, nu în ultimul rând, de călătorii (în)spre locuri frumoase. Eu nu mă îndoiesc că prietenii, cărțile și călătoriile pecetluiesc cel mai frumos viața unui om.
Gândul.ro: Vă mulțumim pentru prezență! Vă dorim succes și numai bine!
Cosmin Neidoni: Mulțumesc și eu pentru atenția acordată. Mi-a făcut plăcere să stăm de vorbă. Numai bine!
Dacă doriți să discutăm despre cărți sau activitatea voastră din domeniul literar, dacă aveți o carte pe care vreți să o prezentăm, acestea fiind publicate în rubrica Gânduri printre cărți, nu ezitați să ne trimiteți un mesaj pe adresa de e-mail – [email protected] , care să conțină numele și un număr de telefon, precizând în subiect – în atenția Simonei Tănăsescu și Alinei Dinu.