Doi soți de 46 de ani au fost găsiți morți în baia casei lor din Glodeni, județul Dâmbovița.
Descoperirea a fost făcută de un vecin, care a luat măsuri după ce prietenul său nu i-a mai răspuns la telefon, informează stirileprotv.ro.
Se pare că soții s-au intoxicat cu gaz, iar anchetatorii au găsit în baie o butelie, legată la o instalație de încălzire a apei.
Cei doi erau căsătoriți de șapte ani și nu aveau copii. Femeia era croitoreasă, iar bărbatul lucra la societatea de salubritate din Târgoviște. Erau oameni gospodari, potrivit apropiaților lor.
Am văzut că nu mi-a răspuns la telefon, am venit aici la el acasă. Am văzut că în pat nu e nimeni, am văzut lumina aprinsă la baie, am încercat să intru, am ciocănit tare la ușa, am văzut că nu răspunde nimeni, nimic, curgea apa. Nu am putut să intru, am văzut că e căzut jos”, a declarat Daniel Onicescu, cel care a venit la casa soților Adrian și Viorica.
“Să aflu că au murit amândoi. Trebuia să se întâlnească cu un vecin, să se ducă la târg și când a intrat i-a găsit pe amândoi morți în baie”, a declarat cumnatul victimelor.
Aceștia foloseau un boiler electric în baie, la care era legat însă și o butelie cu gaz, care ar fi avut scurgeri și a provocat decesul.
Anchetatorii merg și pe varianta în care prima a murit femeia, iar bărbatul ulterior, încercând să o salveze.
Cadavrele au fost transportate la Serviciul de medicină legală Târgoviște pentru necropsie. Polițiștii au demarat o anchetă și îi audiază atât pe martori, cât și pe rudele celor doi decedați.
Doi minori au murit alături de femeia care avea grijă de ei, după ce apartamentul în care locuiau a luat foc. Aflat în stare de ebrietate, tatăl nu a sărit să-i ajute pe copii. Tragedia s-a petrecut în luna septembrie, în jurul orei 03.30, în Băilești, județul Dolj.