Condamnarea Adrian Mititelu a creat un adevărat cutremur. Sentința ar fi venit, potrivit apropiaților omului de afaceri, ca o răzbunare după ce acesta a făcut public faptul că un judecător de la Înalta Curte de Casație și Justiție ar fi primit mită.
Aflat încă în carantina de la Penitenciarul de Maximă Securitate din Craiova, Adrian Mititelu este apărat de fiul său, care susține că ar exista o adevărată caracatiță în justiție.
Fiul lui Mititelu aduce în discușție cazul procurorului Doru Țuluș. Acesta ar fi fost sesizat de Adrian Mititelu cu privire la un presupus șantaj. Mihai Rotaru, patronul echipei care încerca să intre în posesia brandului Universitatea Craiova, ar fi renunțat la echipă în schimbul a 10 hectare de teren în centrul Craiovei, potrivit lumeapolitica.ro.
Adrian Mititelu avea terenul, dar ar fi fost blocat în instanță. Fostul patron al Sportului Studențesc, Vasile Șiman i-ar fi transmis lui Adrian Mititelu propunerea lui Mihai Rotaru: cedează terenul și primește echipa înființată de Rotaru.
Urma să se facă flagrant, dar procurorul Doru Țuluș nu ar mai fi răspuns la telefon. La doi ani distanță Țuluș a fost dat afară de la DNA pentru că s-ar fi dovedit că ar fi primit bani de la Mihai Rotaru. Ironic, sumele de bani pe care le-ar fi primit de la Rotaru fuseseră trecute de procuror în declarația de avere.
Toate tentativele lui Mihai Rotaru de a impune echipa sa în locul Universității Craiova au eșuat. Tribunalui Dolj și Curtea de Apel Timișoara au decis că echipa înființată la Mogoșoaia nu are nicio legătură cu Știința.
Dosarul a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție. El urma să fie judecat de Marian Budă. Adrian Mititelu a izbucnit cu puțin timp înainte de proces. El l-a acuzat pe Budă că ar primi bani de la Rotaru.
O firmă a afaceristului plătea chirie către socrul judecătorului. A doua zi, Budă a făcut o cerere de abținere susținând faptul că nu știa că firma îi aparține lui Rotaru.
Prezent la Realitatea Sportivă, Mititelu junior a făcut dezvăluiri cu privire la felul în care s-ar judeca dosarele la Craiova.
“Recuzările judecătorilor s-au judecat între ei. Un judecător din complet a judecat recuzarea celuilalt și invers”, a declarat Mititelu junior referindu-se la dosarul în care tatăl său a fost condamnat.
“Am făcut cerere de recuzare împotriva judecătorului Cosmin Mitrache. Cererea a fost judecată de celălalt magistrat din proces: Mirela Ciurezu”, a mai povestit fiul lui Adrian Mititelu.
Intrigați de această modalitate de soluționare, avocații patronului Universității Craiova au recuzat-o și pe judecătoarea Ciurezu. Surprinzător, recuzarea a fost soluționată de Cosmin Mitrache. Cu două zile înainte de sentință, judecătoarea Ciurezu a depus cerere de pensionare.
Condamnarea lui Adrian Mititelu venea și într-un context juridic special. El nu fusese judecat pe fond. Achitarea venise după ce judecătorii de la Tribunal constataseră că fapta nu există. În aceste condiții, Adrian Mititelu și apropiații săi susțin că decizia magistraților de la Curtea de Apel ar fi dubioasă și ar lasă loc de interpretări multiple.