Diana Tușa, despre programul ”România educată”: ”Este sinonim cu eșecul sistemului educațional”

Diana Tușa, despre programul ”România educată”: ”Este sinonim cu eșecul sistemului educațional”
Diana Tușa, despre programul ”România educată”: ”Este sinonim cu eșecul sistemului educațional”

Peste 2,9 milioane de copii și 208.000 de cadre didactice au început școala online în masă. Unitățile de învățământ din România sunt închise fizic, pentru a doua oară în ultimul an. 9 noiembrie 2020 este data la care autoritățile au decis să repete întocmai măsura luată în urmă cu 8 luni, pe 11 martie 2020. Timp de 30 de zile, în perioada 9 noiembrie – 9 decembrie, școlile vor fi închise fizic, iar predarea online va fi obligatorie chiar și la grădiniță și clasele primare.

”Să spunem că am putea înțelege că în urma creșterii exponențiale a infectărilor cu Sars-Cov-2, guvernul PNL s-a văzut nevoit să închidă, din nou, școlile, dar marea problemă este că în cele opt luni trecute de la ultima închidere nu s-a schimbat absolut nimic!”, consideră deputatul PSD Diana Tușa.

Monica Anisie  – un concediu prelungit la șefia ministerului Educației

Peste tot în lume educația a fost afectată de pandemie, dar numai în România peste pandemia de coronavirus s-a suprapus și managementul dezastruos al Monicăi Anisie.

În martie, Orban și Anisie promiteau 250.000 de tablete școlare pentru a facilita școala online. La mai bine de 8 luni de atunci au fost livrate doar 43.000.

Diana Tușa

Conform unui sondaj realizat de Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, două treimi (66,2%) dintre cadrele didactice, practic doi din trei profesori, spun că au nevoie de cursuri de perfecţionare pentru a putea preda online. De asemenea, aproape jumătate (45,7%) afirmă că autorităţile nu au ajutat în niciun fel şcoala în această perioadă.

”Au dus conceptul prezidențial ”România educată” în derizoriu”

Ministerul Educației a solicitat, în weekend, o situație de la toate școlile și grădinițele din România  în care să se prezinte câți copii nu au curent electric.

Da, această circulară a ministerului a venit cu mai puțin de 48 de ore înaintea intrării tuturor școlilor și grădinițelor în scenariu roșu. Opt luni de zile, ministrul Educației, Monica Anisie, nu a fost interesată de situația elevilor la nivel național, a crezut că un ”pepsiglass” rezolvă ușor orice situație.

”Niciodată diferențele sociale nu au fost mai vizibile în sistemul românesc de educație ca acum. Lipsa de interes a guvernului PNL și a președintelui Iohannis, fost cadru didactic, au dus conceptul prezidențial ”România educată” în derizoriu, făcându-l sinonim cu eșecul sistemului educațional”, conchide Diana Tușa.

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Pericolul din vacanța la cabană. Mulți turiști își riscă sănătatea și chiar viața
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu