GÂNDUL LIVE. Actorul Vasile Calofir, despre pandemie: Noi va trebui să filtrăm toate lucrurile astea, să treacă prin noi, efectiv, să le acceptăm

Actorul Vasile Calofir a vorbit, la GÂNDUL LIVE, despre încercările artiștilor în pandemie și doza de optimism de care avem nevoie cu toții, pentru a trece peste criza Covid-19.

„Din partea unui artist care nu face nimic e „bună dimineața”. Speranța rămâne, undeva, pentru că noi, ca artiști, putem să ne conectăm la o groază de chestii.

Dar nu știm cât vom mai avea forță. Cei mai mulți zic să ne reorientăm. Ce să facă un actor? Practicăm și o meserie de vocație și te duci în direcția talentului tău.

E un pic mai complicat, cu toții încercăm să traversăm nebunia asta. Din ce observăm se vede cu ochiul liber că nu sunt reguli, totul e de azi pe mâine, peste noapte.

„Încercăm să ne adaptăm ca cei mai mulți, ne modificăm fizic, psihic, relațional, în 1.000 de feluri”

Cred că ar trebui să păstrăm pozele de la început de pandemie, să ne uităm peste un an la ele.

Cred că încet-încet, pentru că sunt destul de matur, încerc să mă ascult pe mine. Îmi urmez un emoțional care îmi dictează pașii. Ne îndreptăm către instincte ușor primare. Ne aprovizionăm, încercăm să căutăm un nou stil de viață. Trebuie să fim foarte atenți, ne modificăm greșit.

Inclusiv profesional vreau să recreez, să recuperez ceva ce nu am făcut până acum. Mă duc în introspecție.

Din criză vin ideile. Toți olimpicii au venit din medii opresive, marcante pentru psihic. Confortul și lâncezeala nu te fac să te ridici să faci doi pași. Cred că mă mișc foarte bine, merg foarte mult pe jos, am lăsat mașina să mai stea, sunt foarte atent la mâncare, pe ce se vede în spatele meu, am citit mai mult.

Strict profesional încep să scriu niște mici scenarii și o să le urc undeva pe YouTube. Dar o să fiu axat probabil doar pe mine, pe ce se întâmplă cu mine. Fiindu-mi mie bine aș reuși să transmit asta și familiei mele. Cred că vom avea nevoie de și mai multă empatie, cât e ea posibilă. Avem nevoie de chimia familiei. Familiile să se strângă în nucleul emoțional.

„Ne guvernează un emoțional care fuge cu o viteză uimitoare, nu îl putem accesa”

Eu sunt ok, sunt un om al regulilor. Bune, rele, eu port mască, respect o distanță, nu mă duc în locuri aglomerate. Și în disciplina mea există reguli care trebuie respectate. Asta promovez. Am stat de vorbă cu foarte mulți colegi, sunt dispuși să respecte aceleași reguli, să rezistăm. Comunicăm de la distanță. Pe pixelul nostru dacă reușim să îmbunătățim o atitudine, imaginea întreagă va deveni mai clară, plină de speranță. Suntem obișnuiți să ne pice din cer. De parcă noi am fi impecabili. Aruncăm hate-ul de care vorbeai.

Eu mă gândesc foarte mult, nu mă regăsesc în statisticile privind manipularea. Stau să analizez totul. Conspirațiile la mine nu funcționează. Ca și voi, dacă am timp, am timp, întorc informația pe toate părțile, o verific din 3-4 surse. Nu frecventez hate-ul, care duce la negativ, te blochează. Un corp blocat blochează imunitatea pentru foarte mult timp. Avem nevoie de imunitate, ca să ieșim și fizic, psihic din toată nebunia asta. A devenit o luptă a noastră, a tuturor, asta e misiunea noastră. Alții au făcut războaie!

Noi va trebui să filtrăm toate lucrurile astea, să treacă prin noi, efectiv, să le acceptăm

Și copilul de mongol care călărește de la vârsta de doi ani, e urcat pe cal după ce a căzut.

Ne-am ridicat și mergem mai departe, asta ține de ființa noastră. Asta e lupta noastră. Trebuie să înțeleagă și cei tineri că e și lupta lor, trebuie să-și ascută niște arme, să iasă, să scoată din ei lucruri, să nu mai zică… Sunt depresiv… Azi ai chef, faci curățenie…Du-te plimbă-te la soare, păstrează distanța.

Eu am lucrat foarte mult cu copii. Ne-au surprins foarte bine. Cred că dacă încercăm să nu mai aruncăm hate, cred că putem învăța lucruri de oriunde. Asta mă gândesc acum. Hai să încercăm să trăim așa. Cu un pic de optimism aici. Am trecut peste lipsa socializării.

Am pus deoparte, am investit, așa încât aș putea să nu mai muncesc niciodată. Îmi dau voie să gândesc liber. Îmi lipsește scena, îmi lipsesc conversațiile cu colegii mei. Scena, emoția scenei, publicul, viul ăla, nu poți face teatru prin televiziune, TikTok. Teatrul are nevoie de viu, sală, spectatori. E vorba de doi acolo, de mii de ani rezistă așa. Așa a fost, așa va fi. Atunci când nu mai poți deloc, tot mai poți să mergi înainte!”, a spus Vasile Calofir la GÂNDUL LIVE.