CCR dezbate sesizările PNL și USR privind numirea lui Florin Iordache la şefia Consiliului Legislativ

CCR dezbate sesizările PNL și USR privind numirea lui Florin Iordache la şefia Consiliului Legislativ
CCR dezbate sesizările PNL și USR privind numirea lui Florin Iordache la şefia Consiliului Legislativ / Mediafax Foto / Alexandru Dobre
Publicat: 11/11/2020, 07:27

Zi de foc pentru Florin Iordache! CCR dezbate, miercuri, sesizările PNL şi USR privind numirea deputatului PSD în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ, scrie Agerpres. De asemenea, CCR va lua în discuţie şi sesizările celor două formaţiuni în legătură cu numirea lui George Edward Dircă în funcţia de preşedinte al Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare a Consiliului. Liberalii au depus, pe 22 octombrie, sesizarea de neconstituţionalitate referitoare la hotărârea Parlamentului privind numirea deputatului PSD Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ.

În sesizarea semnată de liderul deputaţilor liberali, Florin Roman, se arată că hotărârea Parlamentului încalcă principiul legalităţii, prevăzut de Constituţie, informează hotnews.ro.

PNL precizează că, potrivit Legii 73/1993, preşedintele Consiliului Legislativ şi preşedinţii de secţii se numesc prin votul majorităţii senatorilor şi deputaţilor, reuniţi în şedinţă comună a celor două Camere ale Parlamentului, pe baza a trei propuneri ale Birourilor permanente pentru fiecare funcţie, cu avizul Comisiilor juridice reunite. Astfel, aceştia afirmă că, în contextul în care Florin Iordache a primit 185 de voturi favorabile, nu a fost întrunit numărul necesar de voturi prevăzut de lege – 234 de voturi, pentru ca acesta să fie numit preşedinte al Consiliului Legislativ.

PNL afirmă că hotărârea Parlamentului în acest caz este neconstituţională, deoarece Florin Iordache nu îndeplineşte condiţia privind buna reputaţie profesională şi morală prevăzută de Legea 73/1993, amintind că acesta a promovat în calitate de ministru al Justiţiei în Guvernul Grindeanu OUG 13/2017 şi proiectul privind amnistia şi graţierea.

Probleme de „conduită publică” pentru Florin Iordache

„Conduita publică, din anul 2017, a domnului Florin Iordache a generat revoltă publică incompatibilă cu dispoziţia legală care solicită candidatului la funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ o bună reputaţie morală”, se arată în sesizarea de neconstituţionalitate.

Liberalii invocă în sesizare şi încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie în raport cu dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea 73/1993. Aceştia arată că la dosarul de candidatură nu a fost depus un document care să ateste că Florin Iordache a renunţat la calitatea de membru al PSD.

Plenul Parlamentului a decis numirea lui Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ. Iordache a fost numit în funcţie cu 185 de voturi ‘pentru’ şi 43 ‘contra’.

În funcţia de preşedinte al Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare din cadrul Consiliului Legislativ a fost numit senatorul USR George Edward Dircă. În favoarea acestuia au votat 174 de parlamentari, iar împotrivă – 17.

Votul a fost secret, cu buletine.

USR a sesizat separat CCR pentru invalidarea numirii lui Iordache

Pe 23 octombrie, liderul USR, Dan Barna, a anunţat că Grupul parlamentar USR a sesizat separat de PNL Curtea Constituţională pentru invalidarea numirii lui Florin Iordache în fruntea Consiliul Legislativ, dar şi cu privire la Hotărârea Parlamentului 30 /2020 privind numirea lui George Edward Dircă în funcţia de preşedinte al Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare a Consiliului.

Funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ a rămas vacantă după demisia lui Şerban Iliescu, iar Secţia de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare a rămas fără şef după demisia lui Gheorghe Popescu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Cele mai frecvente greșeli la varza murată. Să nu faci asta niciodată
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cum a ajuns cuvântul ”legionar” să fie cel mai căutat cuvânt de pe google după...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
(P) Gaze intestinale în exces? Ce soluții există?