Adrian Streinu-Cercel: „Chestia aceasta cu ATI este deja așa o bombă sau, mă rog, un balon care s-a umflat în momentul de față”

Adrian Streinu-Cercel: „Chestia aceasta cu ATI este deja așa o bombă sau, mă rog, un balon care s-a umflat în momentul de față”
Adrian Streinu-Cercel / FOTO: Mediafax Foto - Eduard Vînătoru
Publicat: 11/11/2020, 09:13

Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din Capitală, a explicat că pacienții „sunt asistați pe secțiile normale în aceleași condiții” precum în cele de Terapie Intensivă, „mai puțin faptul că nu au ventilatoare”.

„Este regretabil că se discută în asemenea termeni în contextul în care suntem în plină pandemie, în contextul în care toți ar trebui să avem același spirit civic de unire pentru a pune capăt circulației acestui virus, în contextul în care există ordine cât se poate de clare de ministru al Sănătății care stipulează cât se poate de clar care sunt unitățile din România care sunt unități COVID și unde se pot muta pacienții, inclusiv pacienții de terapie intensivă, pe paturile COVID. Pentru că aceste paturi COVID necesită niște circuite cu totul și cu totul speciale. Nu poți să iei un pacient dintr-un spital COVID care necesită terapie intensivă și să îl pui, de exemplu, într-un spital municipal sau orășenesc care nu e COVID și care nu are circuite, pentru a contamina toată aria respectivă”, a declarat Adrian Streinu-Cercel, marți seară, la „Dosar de politician” cu Silviu Mănăstire.

„Mor inclusiv pe secțiile obișnuite, nu doar pe ATI”

Streinu-Cercel susține că a cerut „în repetate rânduri” crearea unui modul pentru doctorii de alte specialități care vor să asiste un ventilator mecanic, pentru a „putea asigura un suport pe alte secții decât cele de ATI”.

„Lumea trebuie să știe că pacienții cu infecție cu SARS-CoV-2, adică cu acest nou coronavirus, mor inclusiv pe secțiile obișnuite, nu trebuie neapărat să ajungă în Terapie Intensivă. Chestia aceasta cu terapia intensivă este deja așa o bombă sau, mă rog, un balon care s-a umflat în momentul de față, pentru că acolo ajung pacienții care sunt terminali. Lumea trebuie să înțeleagă că pacienții nu trebuie să ajungă în Terapie Intensivă. Ei sunt asistați pe secțiile normale în aceleași condiții ca în secțiile de Terapie Intensivă, mai puțin faptul că n-au ventilatoare. În foarte scurt timp, din păcate, vom avea și ventilatoare pe acele unități. Eu am cerut în nenumărate rânduri să se creeze un modul pentru alți doctori, de alte specialități, care doresc să asiste un ventilator mecanic (…) în așa fel încât să putem să asigurăm un suport pe alte secții decât secțiile de Terapie Intensivă. Nu s-a întâmplat acest lucru până în momentul de față”, a adăugat medicul Streinu-Cercel.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Cele mai frecvente greșeli la varza murată. Să nu faci asta niciodată
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cum a ajuns cuvântul ”legionar” să fie cel mai căutat cuvânt de pe google după...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
(P) Gaze intestinale în exces? Ce soluții există?