Incredibil ce acuzații îi aduce Dan Bittman Andreei Esca – susține că prezentatoare TV și-a înscenat boala, subliniind că „nu e nimic adevărat acolo”. În fapt, artistul arată încă o dată că este o persoană care crede în conspirații, cu precădere în cea conform căreia oamenii populari, cunoscuți publicului larg, au fost plătiți să spună că au contractat SARs-CoV-2 cu scopul de a speria populația.
Artistul Dan Bittman este de părere că Andreea Esca este una dintre persoanele plătite să spună că a fost bolnavă de coronavirus pentru a băgat lumea în sperieeți în privința virusului!
În cadrul unei emisiuni moderate de Mădălin Ionescu, cântărețul și-a spus franc părerea – „Dacă cred că Andreea Esca şi-a înscenat boala? Da, cred că da! Cred că nu e nimic adevărat acolo”.
„S-au căutat atâtea şi atâtea exemple, au vrut să găsească şi în lumea sportului, au vrut să găsească şi în lumea televiziunii, cum a fost Andreea Esca. Au vrut să găsească la un moment dat chiar şi în lumea asta, a noastră, a artiştilor, a cântăreţilor… Dacă cred că Andreea Esca şi-a înscenat boala? Da, cred că da! Cred că nu e nimic adevărat acolo. E părerea mea! E prietenă cu mine, dar… părerea mea e că nu e nimic adevărat”, a declarat Dan Bittman.
„Am văzut oameni care au trecut prin chestia asta, nu aşa se trece şi nu aşa se revine la ştiri, veselă şi ferice! Eu cred că acolo e un trust care ne sperie zi de zi. Eu nu vreau să mă lupt acum cu PRO TV-ul… Dar în fiecare zi ne toarnă cu picătura dezastre peste dezastre şi motive să fim cuminţi şi să tăcem”, a mai susținut acesta.
Andreea Esca a povestit în iulie despre starea sa de sănătate și procesul prin care a trecut alături de familia sa, după ce doi membri ai familiei sale au fost confirmați cu boala COVID-19 și ulterior a contractat și ea virusului.
„Am fost bolnavă cu Covid-19 atât eu, cât si soțul meu și unul dintre copii. Mulțumită medicilor suntem bine și avem un rezultat extraordinar. Lucrurile au fost foarte ciudate, nu știu dacă neapărat complicate. Nu te astepti sa ți se întâmple ție. Primul care s-a îmbolnăvit a fost soțul meu, am pus pe seama unei intoxicații alimentare, dar ni s-a părut ciudat că era a treia zi în care făcea febra, peste 40 grade Celsius, de obicei după prima zi, trecea. Am chemat salvarea, el a ieșit pozitiv, eu negativ. Imediat a fost dus la spital, iar eu am hotărât să rămân în izolare pentru 14 zile și să se facă testul băiatului nostru care locuiește cu noi. I-am făcut acest test și lui Aris și a ieșit și el cu un rezultat pozitiv, el până în acel moment neavând niciun alt simptom, decât îmi spunea că îl deranjează puțin gâtul, că crede că e roșu în gât, dar că nu ceva semnificativ, nu febră. Așa că în a doua zi după ce a fost internat Alex, l-am internat și pe Aris, și a făcut și fiica mea testul, deși ea nu locuiește cu noi și nu avusesem prea mare contact, dar ca să fim siguri și să nu punem pe nimeni în pericol în jur și-a făcut și Alexia testul și i-a ieșit negativ. Iar ei doi, după cum ți-am spus, s-au dus și s-au internat imediat la spitalul «Victor Babeș» din București, amândoi în același salon”, a declarat Andreea Esca la momentul respectiv. (MAI MULTE DETALII AICI)