Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat, joi, în ședința de Guvern, că România avea în plus, în luna octombrie, comparativ cu luna ianuarie, un număr de 15.150 de angajați activi, bilanț care confirmă revenirea economiei.
Violeta Alexandru a afirmat că a primit datele de la Inspecția Muncii, iar România are mai mulți angajați în octombrie decât în ianuarie 2020.
„Conform ultimelor informații puse la dispoziție de Inspecția Muncii, în baza interogării informațiilor din REVISAL, avem cu 15.150 de angajați activi în plus în luna octombrie față de ianuarie a acestui an. Acestea sunt într-adevăr semne încurajatoare”, a declarat ministrul Muncii.
Și ministrul Finanțelor Florin Cîțu, a afirmat că economia României și-a revenit în trimestrul trei, veniturile românilor sunt mai mari, iar puterea de cumpărare a crescut.
Violeta Alexandru, președintele PNL București, a declarat joi că fostul edil al Capitalei, Gabriela Firea, nu ar mai trebui să candideze pe lista de la Parlament.
„Candidatura celor cărora bucureştenii le-au dat un cartonaş roşu, și mă refer aici la Gabriela Firea PSD, pe listele PSD la Capitală este o sfidare, vă spun direct, la adresa bucureştenilor. Când cineva îţi spune pleacă acasă, nu te duci pe următoarea listă şi speri să obţii un loc acolo”, a afirmat preşedintele PNL Bucureşti, joi, la preluarea de către PNL a sediului de campanie al lui Nicuşor Dan, citată de News.ro.
Violeta Alexandru a mai declarat că Bucureștiul este de dreapta!
„Bucureştiul este de dreapta, este al celor care muncesc, este un oraş al oamenilor corecţi, este un oraş al celor care au dreptul la servicii de calitate. Nicuşor Dan este omul care va face ca acest lucru să se întâmple. Mai avem de parcurs o etapă, anume alegerile din 6 decembrie, şi o vom face cu încrederea fiecărui bucureştean pentru a dezvolta oraşul nostru”, a adăugat Violeta Alexandru.