Un activist de mediu a fost atacat cu toporul de un tânăr de 29 de ani din județul Suceava. Agresorul a ajuns în arestul poliției.
Activistul de mediu urmărea un transport de lemne care i s-a părut suspect. Polițiștii au găsit în mașina activistului inclusiv arma pe care agresorul a scăpat-o din mână, după ce a spart geamul mașinii. Victima a filmat atacul violent!
“Ce filmezi, băi?”.
Prieten al victimei: „Asta se întâmplă în Bucovina. Aţi văzut cazul de dimineaţă, acum maşina lui Dani. Cred că s-a ajuns prea departe. Vreau să vă rog să tragem încă o dată un semnal de alarmă. A fost atâta pagubă. Şi maşina mea, acum şi a lui, încontinuu suntem ameninţaţi. Dacă facem plângere la poliţie, mari şanse… Aţi văzut, mi-au spart şi mie maşina şi de o lună şi ceva nu se ştie cine. De data asta, Dani ai prins pe cameră persoana? -Da. Trebuie luate măsuri drastice împotriva acestor indivizi, a rămas şi toporul aici mă gândesc că sunt suficiente probe de luat. Mergem la sediul poliţiei din Marginea”.
Incidentul a avut loc în urmă cu patru zile, când tânărul de 25 de ani a observat un camion cu lemne și a decis să-l urmărească până la depozit.
Autorul este administratorul depozitului de lemne și a fost reținut duminică pentru 24 de ore.
După aproape un an de când pădurarul Liviu Pop a fost omorât de hoţii de lemne, procurorii de la Parchetul General anunţă că au reținut un suspect în acest caz.
Prezentat în fața judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti, cu propunerea de arestare pentru 30 de zile, aceștia au aprobat cererea procurorilor de caz, informează Mediafax.
Anchetatorii au indicii care demonstrează că bărbatul a vrut să fure lemne dintr-o pădure din Târgu Lăpuş din Maramureş, pe 16 octombrie anul trecut.
Pădurarul Liviu Pop a primit un pont asupra furtului de lemne și a plecat, în plină noapte, în pădure… unde l-a depistat pe hoţ.