„Operațiunea pisoiul”. Pompierii au intervenit pentru salvarea unui motănel prins sub un tramvai! IMAGINI EMOȚIONANTE

Publicat: 19/11/2020, 11:40

Pompierii din Craiova au intervenit joi dimineață pentru salvarea unui pisoi care a fost prins sub un tramvai!

„În acestă dimineață,  pompierii  doljeni au intervenit cu o autospecială de descarcerare pentru salvarea unui pui de pisică prins sub un tramvai aflat în mers pe pasajul suprateran  Craiova  (din zona  Universității).

„Un călător a auzit miorlăitul acestuia și a anunțat imediat vatmanul”

Un călător a auzit miorlăitul acestuia și a anunțat imediat vatmanul care a sunt la numărul de urgență 112”, au transmis, joi, reprezentanții ISU Dolj.

Pisoiul a avut mult noroc și nu a fost rănit, iar pompierii au reușit să-l scoată de sb tramvai.

Motănelul, adoptat de pompieri

„Pompierii, ajunși la locul intervenției au efectuat manevre pentru scoaterea pisicului de sub tramvai, acesta fiind adoptat de familia numeroasă a pompierilor”, mai transmit cei de la ISU.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Se complică ancheta în cazul familiei din Suceava care a murit când se întorcea din...
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama...
Un român a fost arestat în Grecia pentru că ar fi dat foc intenționat unei...
Telefonul banal care i-a adus moartea lui Gheorghe Băicuș, militarul care și-a pierdut viața în...
Vedeta, suspectată că a apelat la medicamente pentru a slăbi RAPID. Face furori cu noua...
Un bărbat de 45 de ani din Bucureşti şi-a infectat intenţionat iubita cu HIV. Individul...
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Ies la lumină noi detalii în cazul accidentului din Suceava, în care au murit cinci...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
IGPR: care este, de fapt, marja de toleranță a RADARULUI?
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Rusia a luat decizia astăzi, 3 Iulie. Au suspendat totul. Anunțul venit de la Kremlin
Vreme uluitoare în România. Ninge în plină vară!
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu, despre greutățile prin care a trecut în adolescență! În ce condiții a stat...
Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Resturi din scoarța primordială a Pământului, descoperite în Australia
×