Profesoara Cristina Tunegaru, la GÂNDUL LIVE, despre școala online: Școala nu mai este gratuită. Nu toții copiii au acces la educație, ci numai acei copii care își permit medidații! Școala online produce efecte catastrofale în perioada aceasta – VIDEO

Publicat: 20/11/2020, 13:41
Actualizat: 20/11/2020, 14:40

Cristina Tunegaru, profesoară de Limba și literatura română, vorbește în ediția de vineri, 20 noiembrie, a emisiunii GÂNDUL LIVE, despre ce înseamnă școala online pentru mulți elevi din România, dar și despre unii profesori care preferă predarea asincron, în care contactul profesor-elev nu are loc, ceea ce reprezintă un deficit major pentru educația românească. 

Recent, vicepremierul României, Raluca Turcan, a susținut că școala online i-a schimbat comportamentul copilului său, acesta devenind, în doar câteva săptămâni, mai introvertit și mai leneș, fiind în fapt demotivat.

Profesoara de Limba română: „E foarte greu să îi ții pe copii mici atenți”

„Există un mare adevăr aici. Orele din școala online sunt foarte greu de realizat în ceea ce privește motivarea copiilor. În sistemul clasic, copii vin la școală într-un instituționalizat, se întâlnesc cu colegii lor, se împrietenesc cu ei, dialogul are întotdeauna și o altă încărcătură emoțională. E extrem de important în pedagogie și mai ales în ceea ce îi privește pe copiii mici, de școală primară. Ei trebuie să fie alături de colegii lor, într-o relație cu învățătorii, cu profesorii.  Dacă îi scoatem din mediul acela instituționalizat și școala se petrece la distanță (…) evident că apare demotivarea și e foarte greu să îi ții pe copii mici atenți, la distanță, fără ca ei să vadă că este un profesor acolo. De multe ori, copiii, chiar și cei de gimnaziu, de multe ori învață de dragul profesorului sau pentru profesor, pentru că profesorul a investit în acei copii și este o investiție emoțională în dublu sens. Dacă scoatem asta, atunci avem o mare-mare problemă. Școala online produce efecte catastrofale în perioada aceasta și cei mai afectați sunt copiii de școală primară, pe care eu i-am numit grup vulnerabil, și copiii din medii dezavantajate care și ei sunt un grup vulnerabil”, a explicat profesoara de Limba și literatura română.

„Responsabilitatea școlii, educației, din păcate, s-a mutat de la școală în casă”

„Mi-e foarte greu să dau sfaturi părinților deoarece eu știu că părinții în această perioadă sunt extrem de încărcați. Responsabilitatea școlii, educației, din păcate, s-a mutat de la școală în casă. Sunt foarte mulți părinți care s-au trezit și acum, și în primăvară, că trebuie să învețe, să lucreze materia pe care profesorul a predat-o copilului ca să lucreze împreună. Și de multe ori părinții nu au timpul necesar, au și ei servicii, responsabilități. Și atunci, de multe ori, părinții se regăsesc într-o situație imposibilă. Și din cauza aceasta, am discutat cu mulți părinți, se găsesc forțați să apeleze la medidații. Școala nu mai este gratuită. Nu toții copiii au acces la educație, ci numai acei copii care își permit. Aceasta este o criză teribilă pentru educația românească și pentru țara noastră în general”, a mai punctat aceasta la GÂNDUL LIVE.

Cristina Tunegaru: Unii profesori preferă să nu aibă contact cu elevii

„Există multe cadre didactice care fac eforturi susținute să păstreze legătura cu copii, dar sunt și unii care nu fac asta, fie pentru că nu vor să construiască ore onlineașa cum ar trebui, fie că preferă așa-zisă predare asincronă, în care nu se face un contact real cu elevul, ci profesorul încarcă niște materiale. În multe școli, școala online înseamnă un transfer de hârtii – profesorul scoate la imprimantă niște fise de lucru pe care le transmite copiilor care trebuie să le lucreze și să învețe singuri. Asta nu e nicidecum școală. Școala necesită un contact între educator/profesor și elev”, a mai subliniat Cristina Tunegaru.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Bianca Drăgușanu s-a afișat deja cu un alt bărbat. Cine este cel alături de care...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Bate sau nu Jador femeile?! Adevărul spus de manelist la "40 de intrebari cu Denise...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
(P) Gaze intestinale în exces? Ce soluții există?