Poliţiştii braşoveni susţin că l-au descoperit pe autorul crimei care a avut loc duminică într-o scară de bloc din Săcele. Este vorba despre un tânăr de 24 de ani care a fost reţinut pentru 24 de ore. Ancheta vizează infracţiunea de omor.
Potrivit Compartimentului de Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, marţi, anchetatorii l-au identificat pe autorul infracţiunii de omor săvârşită în municipiul Săcele, judeţul Braşov.
Autorul este un tânăr, în vârstă de 24 ani din municipiul Săcele, care a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, urmând a fi propusă soluţia legală la finalizarea anchetei, a precizat IPJ Braşov.
Crima s-a produs în weekend, iar victima este o femeie de 65 de ani care locuia pe străzi. Cadavrul ei a fost găsit într-o scară de bloc, iar anchetatorii au stabilit că a avut o moarte violentă.
Conform IPJ Brașov, polițiștii au fost sesizați duminică cu privire la faptul că pe scara unui imobil din Săcele se află o persoană de sex feminin decedată, relatează Mediafax.
Oamenii legii ajunși la fața locului au identificat persoana decedată ca fiind o femeie de 65 de ani. Cadavrul a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Brașov în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cauzei reale a decesului.
Polițiștii au deschis inițial un dosar penal pentru ucidere din culpă, dar, după sosirea rezultatelor autopsiei, care au arătat că decesul femeii a fost violent, încadrearea juridică a fost schimbată în omor.