Arhimandritul Iustin Dragomir, starețul de la Mănăstirea Bogdana, luptă pentru propria viață la Spitalul Militar din Capitală, după ce a fost diagnosticat cu coronavirus. Părintele este în stare critică, având mai multe comorbidități.
În vârstă de 67 de ani, Părintele Iustin Dragomir a fost preluat, luni, de la Mănăstirea Bogdana din Rădăuți de o ambulanță privată și transportat la Spitalul Militar din Capitală. El fusese deja testat pozitiv cu COVID-19 și se confruntă și cu alte probleme de sătătate, având probleme cu inima și suferind de diabet.
“Să ne rugăm Bunului Dumnezeu și Măicuței Domnului, să treacă peste această cumplită încercare și să-l revedem sănătos în mijlocul nostru”, este postat, marți, pe pagina de Facebook a mănăstirii.
Părintele Iustin este una dintre cele mai iubite figuri din județul Suceava, fiind cel care a ridicat Așezământul de Copii “Sf. Ierarh Leontie” de la Rădăuți, unde, în prezent, locuiesc peste 100 de copii orfani sau familii fără posibilități materiale.
“Am început locul acesta, din punct de vedere al construcției, în 2001. Noaptea veneau și sunau copii desculți și flămânzi la ușa mânăstirii, cereau de mâncare. Afară erau -15 grade, nu-ți mai venea să dormi. Am zis să găsim o soluție să ajutăm acești copii.
Au trecut pe aici peste 400 de copii, iar la ora actuală avem aproximativ 140 de copii. Avem și studenți. Există copii care nu au niciunul dintre părinți, alți copii au rămas fără mamă sau doar fără tată, la alții părinții lor sunt decăzuți din drepturi părintești, alții nu au ce să le dea să mănânce și mai sunt o parte de copii făcuți din concubinaj.
Copiii au nevoie de multă răbdare, dragoste, grijă, altfel nu se poate rezolva. Asta le lipsește acestor copii. Trebuie să smulgem din sufletul copiilor amintirile neplăcute, să nu rămână cu durere în suflet că a fost părăsit”, spunea Părintele Iustin în urmă cu un an, potrivit antena3.ro.