Un bărbat de 33 de ani a fost reținut de polițiștii din Capitală, fiind acuzat că a agresat sexual o fată în scara unui bloc.
Potrivit Poliției Capitalei, polițiștii au fost sesizați în 20 noiembrie prin apel la 112 cu privire la faptul că o minoră a fost agresată sexual de un bărbat necunoscut necunoscut, în timp ce se afla în scara blocului în care locuiește.
În urma investigaţiilor, polițiștii au stabilit că principalul suspect este un bărbat de 33 de ani, care a fost depistat miercuri pe un bulevard din Bucureşti.
Acesta a fost dus la audieri şi ulterior reţinut.
„În urma probatoriului administrat în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că în data de 20 noiembrie, în jurul prânzului, bărbatul ar fi observat-o pe minoră, pe stradă, a urmărit-o şi apoi a pătruns în scara blocului împreună cu aceasta, moment în care ar fi atins-o, după care i-ar fi spus şi cuvinte obscene. Având în vedere că victima a ţipat, bărbatul a fugit”, au anunțat polițiștii din Capitală.
Cercetările sunt în acest caz continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.