Prognozele experților bancari pentru 2021 temperează optimismul Guvernului: BRD vede o creștere economică de 1,4%, față de proiecția Executivului, de 4,5%

Prognozele experților bancari pentru 2021 temperează optimismul Guvernului: BRD vede o creștere economică de 1,4%, față de proiecția Executivului, de 4,5%
Sursa foto: Guvernul României
Publicat: 27/11/2020, 13:38

Românii se vor împrumuta mai puțin în 2021 în raport cu anii anteriori, potrivit unui raport al echipei de cercetare a BRD, însă apetitul companiilor pentru creditare va crește. Economiștii BRD avertizează asupra posibilelor presiuni asupra leului în 2021, estimând că moneda națională va continua să se deprecieze cu 2-3% în raport cu euro. Prognoza BRD cu privire la creșterea economică pentru 2021, de doar 1,4%,  este mult mai pesimistă în raport cu cea a Guvernului, care a anunțat că îşi va construi bugetul pe 2021 pe o creştere eco­nomică de 4,5% şi un deficit bugetar de 7% dintr-un PIB de 1.135 mld. lei.

Datoria publică va depăși pragul de 50% din PIB în 2021,  leului va continua să se deprecieze cu 2-3% în raport cu euro (cu un curs euro de 4,88 lei la final de 2020), deficitul fiscal va ajunge la 9,4% anul acesta și la aproape 8% în 2021, estimează echipa de cercetare a BRD, într-un raport publicat joi seara, odată cu ediția de toamnă a Raportului ”Economic Outlook”. BNR a asigurat stabilitatea leului în această perioadă, însă cursul leu-euro ar putea fi supus unor presiuni suplimentare în 2012, spun cei de la BRD.

”Dacă o decizie privind consolidarea fiscală nu este confirmată după alegerile generale, leul poate fi supus unei presiuni suplimentare din cauza sentimentului volatil al pieței, a potențialelor retrogradări ale ratingului și a eventualelor ieșiri de capital ulterioare”, atrag atenția autorii Raportului.

Economiștii BRD au revizuit în scădere nivelul inflației pentru finalul acestui an la 2,3%, de la 2,5% în raportul anterior.

„Economia românească a fost puternic lovită de pandemia Covid-19 și de restricțiile aferente, PIB-ul scăzând în trimestrul al doilea cu 10,3% în ritm anual. O anumită redresare a activității economice s-a produs în trimestrul al treilea , deși e vorba de o revenire incompletă, cu variații între sectoarele economice. PIB-ul a crescut cu 5,6% trimestru/trimestru, în timp ce contracția anuală s-a redus la -6,0%”(…) Am revizuit estimarea privind creșterea pentru 2021, de la -0,5% la + 1,4%, sub rezerva unei normalizări treptate a situației pandemice, a relansării activității economice în străinătate și a perspectivelor îmbunătățite ale cererii interne” , spun experții BRD.

Guvernul îşi va construi bugetul pe o creştere eco­nomică de 4,5% şi un deficit bugetar de 7% dintr-un PIB, a anunțat ministrul Florin Cîțu săptămâna trecută

Pentru anul vi­itor, Guvernul îşi va construi bugetul pe o creştere eco­nomică de 4,5% şi un deficit bugetar de 7% dintr-un PIB de 1.135 mld. lei, a anunțat ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, săptămâna trecută, într-o conferință de presă.

Este cea mai optimistă dintre prognoze, având în ve­dere că analiza Comisiei Europene arată o creştere de doar 3,3% în anul ce vine, iar Banca Europeană de Recon­struc­ţie şi Dezvoltare vede o creştere de doar 3%, în timp ce raportul BRD vede un plus de 1,4% pentru 2021.

Ministrul de finanţe Florin Cîţu a spus, săptămâna trecută, că deficitul bugetar prognozat pentru 2021 va fi de 7% din PIB sau mai mic, deci va scădea de la 9,1% din PIB, cât este proiectat să crească în 2020. Economiştii Comisiei Europene spun însă că deficitul va creş­te în 2021.

„Vom avea un deficit mai mic anul viitor faţă de anul acesta. Avem pe de-o parte măsuri care au costat 1% din PIB anul acesta şi pe care nu le vom mai vedea anul vi­itor, pe de altă parte estimăm, din finalizarea proiectelor de digitalizare a ANAF şi a Ministerului de Finanţe, veni­turi suplimentare de aproape 1% din PIB anul viitor“, a spus Florin Cîţu.

BRD: Se estimează că datoria publică va crește substanțial, ajungând la 44,6% din PIB în 2020 și în continuare la 50,4% în 2021

„Spre deosebire de alte țări europene, România a intrat în pandemie cu un deficit structural mare și o rigiditate bugetară ridicată, astfel încât, în absența măsurilor corective, decalajul fiscal ar rămâne ridicat și în anii următori. Guvernul proiectează un deficit de aproximativ 7% din PIB în 2021, în timp ce prognoza noastră este mai aproape de 8%. În consecință, se estimează că datoria publică va crește substanțial, ajungând la 44,6% din PIB în 2020 și în continuare la 50,4% în 2021”, se arată în raportul BRD citat de hotnews.ro.

Sectorul guvernamental va cunoaște un deficit mare anul acesta din cauza măsurilor de stabilizare fiscală impuse de pandemie, datoria publică crescând pe măsură, mai explică experții BRD în raport. Potrivit celei de-a treia rectificări bugetare pentru acest an, obiectivul de deficit a fost majorat cu 5,1 miliarde RON la 96,1 miliarde RON sau 9,1% din PIB.

„Estimăm un deficit bugetar în 2020 la 9,4% din PIB, peste obiectivul asumat de guvern. (…)Din punctul nostru de vedere, îmbunătățirea colectării impozitelor este obligatorie fiind, în același timp, cea mai potrivită soluție pe termen mediu, mai ales având în vedere nivelurile actuale ale cheltuielilor fixe”, se mai arată în raportul BRD.

BRD: Rata șomajului va crește în 2021

BRD arată că pandemia COVID-19 a dus la o reducere a numărului de persoane ocupate și a locurilor de muncă, la o creștere a numărului populației inactive economic, precum și la o creștere mai lentă a salariilor. Cu toate acestea, schemele de susținere a politicilor furnizate de guvern au dus la o anumită stabilizare.

„În cadrul scenariului de bază, estimăm o rată șomajului (pe metodologia Organizației Mondiale a Muncii ) de 5,2% în acest an. Având în vedere îmbunătățirea doar moderată a condițiilor economice prevăzută pentru 2021 și deficiențele ridicate de calificare care împiedică mobilitatea ocupațională, ocuparea forței de muncă va rămâne în teritoriu negativ, iar rata șomajului va crește cu o anumită întârziere în 2021 (la o medie de 5,8%), așa cum se întâmplă de obicei după recesiuni”, se precizează în raport.

BNR  a redus, succesiv, de trei ori rata dobânzii de politică monetară  în 2020

Consiliul de Administrație al BNR a efectuat trei reduceri ale ratei dobânzii de politică monetară în acest an, ducând dobânda-cheie la 1,50%.

De asemenea, BNR a efectuat tranzacții repo și a achiziționat titluri de stat în lei de pe piața secundară, ceea ce a contribuit la asigurarea bunei funcționări a pieței monetare și a altor segmente ale pieței financiare, precum și la finanțarea economiei reale.

BRD susține că, în contextul actual,  scenariul unor reducerilor suplimentare ale ratei dobânzii de politică monetară cu până la 50% până la sfârșitul anului 2021 nu poate fi exclus.

Românii se vor împrumuta mai puțin anul viitor

Pentru 2020, BRD menține estimările pentru o creștere a creditului neguvernamental cu 3,7% , cu un avans al împrumuturilor populației de 5,4% (susținute în principal de programul guvernamental Noua Casă), în vreme ce creditul acordat firmelor să crească cu 4%.

„Ne așteptăm ca în 2021, sectorul bancar să se confrunte cu noi provocări, dar să apară și noi oportunități. Pe de o parte, segmentul gospodăriilor, în mod tradițional principalul partener pentru bănci, se așteaptă să aibă o performanță mai redusă anul viitor. Cu toate acestea, creșterea creditului acordat companiilor ar putea compensa acest lucru”, se arată în raport.

În ceea ce privește riscul, BRD arată o rată a creditului neperformant mai scăzută pentru acest an, de la 4,5% (față de 5,5% estimată anterior), dar ne menținem estimarea de 6,2% pentru 2021.

Gilda Popa
Gilda Popa este licențiată în Drept și a urmat un master de psihologie organizațională la Facultatea de Psihologie - Universitatea București. A mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
Acestor pensionari români li se va mări pensia cu 1.000 de lei, după recalcularea de...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Afacerea deschisă de Vlad în Capitală: a început cu un spaţiu mic, iar după 6...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Șoferii vor conduce însoțiți, deși au obținut permis auto. Se schimbă Codul Rutier în România
Secretele averii lui Alexandru Arșinel. Cum au fost împărțiți banii
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Ieșire periculoasă în spațiu, plănuită de compania SpaceX