Ludovic Orban, premierul României, a avut, vineri, în format videoconferință, o convorbire cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, în care s-a discutat, în principal, despre oportunitățile de aprofundare a cooperării dintre cele două țări, în special pe partea economică.
“Premierul Ludovic Orban a avut o convorbire, în format videoconferință, cu Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel. În cadrul discuției, au fost trecute în revistă temele de actualitate de pe agenda bilaterală și europeană, cu accent pe oportunitățile de aprofundare a cooperării româno-germane în următoarea perioadă.
Prim-ministrul Ludovic Orban a evocat nivelul excelent al relației bilaterale și natura strategică a acesteia și a subliniat interesul major al României pentru aprofundarea cooperării româno-germane, cu precădere pe dimensiunea economică. Germania este cel mai important partener economic al României, iar investițiile și expertiza germană vor continua, fără îndoială, să aibă o contribuție-cheie la dezvoltarea țării noastre”, anunță Executivul, prin intermediul unui comunicat.
Totodată, Ludovic Orban premierul român s-a referit la calitatea deosebită a relațiilor interumane dintre România și Germania, premierul scoțând în evidență contribuția nemților de pe teritoriul țării noastre la cultura, economia și politica autohtonă.
“Șeful Guvernului a subliniat aprecierea pentru eforturile depuse de Președinția germană a Consiliului UE, inclusiv în gestionarea provocărilor generate de pandemia de Covid-19. A subliniat, totodată, importanța unei coordonări mai strânse la nivel european pentru asigurarea unui control eficient al crizei sanitare, dar și pentru lansarea cu celeritate a programelor de redresare economică. Premierul Ludovic Orban a evidențiat necesitatea stringentă de a ajunge la un acord privind Cadrul Financiar Multianual 2021-2027 și Planul European de Relansare Economică, care să permită mobilizarea cât mai rapidă a fondurilor europene.
A afirmat sprijinul României pentru o soluție echilibrată, constructivă și acceptabilă pentru toate statele membre, în folosul cetățenilor și companiilor europene. Premierul român a reiterat, de asemenea, importanța deosebită acordată de țara noastră aderării la spațiul Schengen. România îndeplinește deja criteriile tehnice în acest sens, iar o decizie favorabilă, în cel mai scurt timp posibil, ar reconfirma statutul țării noastre de membru deplin angajat, al Uniunii Europene, precum și contribuția sa substanțială la succesul proiectului european”, mai transmite Guvernul.
De asemenea, Ludovic Orban și Angela Merkel au convenit asupra importanței menținerii sprijinului, inclusiv la nivel european, pentru procesul de reformă democratică din Republica Moldova.
“Cei doi înalți oficiali au realizat și un schimb de vederi cu privire la evoluțiile din vecinătatea estică și sudică a României, cu accent asupra situației post-electorale din Republica Moldova. Rezultatele recentului scrutin prezidențial din Republica Moldova confirmă voința cetățenilor pentru un parcurs democratic, racordat la standardele și valorile europene. Prim-ministrul Ludovic Orban și Cancelarul Angela Merkel au convenit, în acest context, asupra importanței menținerii sprijinului, inclusiv la nivel european, pentru procesul de reformă democratică din Republica Moldova”, se menționează în finalul comunicatului.