Leopoldo Luque, medicul personal al legendarului Diego Armando Maradona, este suspectat de omor prin imprudență! Familia celebrului fotbalist lansează acuzații grave la adresa acestuia, iar poliția a făcut deja percheziții la clinica și la casa doctorului. Maradona (60 de ani) a murit de infarct.
Procurorii vor investiga toate acțiunile medicilor care l-au îngrijit pe Maradona, scrie Digi24.ro.
Anchetatorii vor să afle ce tratament i-a prescris medicul și de ce nu a spus că este vorba de Maradona, când a sunat la Ambulanță.
Matias Morla, agentul, avocatul și amicul lui Maradona, a declarat că medicii au sosit după „mai mult de o jumătate de oră” de la apelul de urgență!
Mai mult, Maradona s-ar fi certat cu medicul său personal, înainte să moară, fapt susținut de familia fostului mare fotbalist.
Poliția a confiscat duminică laptopuri, fișe medicale și telefoane mobile de la biroul și casa lui Luque.
Maradona a murit, miercuri, la 60 de ani, în urma unui infarct, deși la începutul lunii, după ce fotbalistul fusese operat de hematom subdural, medicul său spunea că se simte bine și se recuperează „incredibil”.
„Mă simt îngrozitor că prietenul meu a murit. Dar nu eu sunt responsabil pentru asta”, a declarat Leopolo Luque, care din 2016 era medicul personal al lui Maradona. El spune că a făcut tot ce a putut pentru Maradona. Totodată, medicul susține că a avut o relație de gen „tată și fiu cu Maradona, dar un tată rebel”.
Un adolescent în vârstă de 19 ani a solicitat dezgroparea lui Diego Maradona, fiind ferm convins că fostul mare fotbalist a fost tatăl lui.
Tânărul a cerut acest lucru la nici o zi după ce Diego Maradona a fost înmormântat. De 6 ani tot încearcă să facă un test de paternitate, dar ex-atacantul a refuzat de fiecare dată în timpul vieții.
“Vrem să transmitem condoleanţele noastre familiei lui Maradona. Nu avem nimic personal cu nimeni, este o chestiune de drept legal. Există un tânăr care vrea să afle cine e cu adevărat”, a declarat Joze Nunez, avocatul presupusului fiu al lui Diego Maradona.