Cinci provocări și cinci oportunități de creștere a afacerilor în pandemie. Ce industrii vor angaja în 2021 (STUDIU)

Cinci provocări și cinci oportunități de creștere a afacerilor în pandemie. Ce industrii vor angaja în 2021 (STUDIU)
Scăderea drastică a cererii/comenzilor și restrângerea activității sunt două dintre principalele provocări cu care s-au confruntat managerii incluși în cercetarea Valoria Business Solutions / Sursa foto: Shutterstock - caracter ilustrativ
Publicat: 02/12/2020, 18:17

Pandemia de COVID-19 i-a pus pe managerii companiilor importante din România în fața unor provocări, dar și a unor oportunități neprevăzute la începutul acestui an, arată cercetarea „Evoluția prognozată a afacerilor din România actualizată în a doua jumătate a anului 2020”, dată publicității, miercuri, de compania Valoria Business Solutions.

Managerii români consideră că cele mai mari provocări ale anului 2020 au fost scăderea drastică a cererii/comenzilor (78%), restrângerea activității (75%), menținerea cash-flow-ului (68%), adaptarea companiei la noul context (58%) și colectarea facturilor (45%), conform studiului companiei Valoria.

De cealaltă parte, cele mai importante oportunități identificate în cercetarea menționată sunt considerate accesarea de granturi și fonduri europene (89%), dezvoltarea vânzărilor în mediul online (66%), digitalizarea și automatizaea proceselor (53%), dezvoltarea unor linii noi de business (38%) și scăderea tensiunii pe piața forței de muncă (25%).

În actualul context directorii executivi ai companiilor respondente spun că principalele trei măsuri care ar conduce la îmbunătățirea mediului de afaceri sunt: susținerea mediului privat (85%), un program de investiții în infrastructură (73%) și digitalizarea relației cu autoritățile (59%).

Unde au crescut salariile

41% dintre companii spun că nu au crescut salariile în a doua jumătate a anului 2020, față de 15% la începutul anului. În schimb crește, de la 3% la 23%, procentul companiilor care spun că au scăzut salariile în acest an. Mai mult, nici o companie dintre cele respondente spun că nu au făcut măriri de salarii mai mari de 10% în 2020.

Salariile au crescut, potrivit studiului, cu procente între 5 și 10%, în aproape jumătate dintre firmele care activează în producția industrială, retail, IT și transporturi. Au crescut, de asemenea, dar cu procente mai mici (între 1 și 5%), în aproape trei sferturi dintre firmele active din agricultură și industrie alimentară.

Cea mai drastică scădere a salariilor, după cum era de așteptat, s-a înregistrat în turism (50% dintre cei intervievați) și utilități/energie (35%), unde corecțiile salariale au fost cu 10 până la 20% din valoarea acestora.

Defalcat pe industrii, cele mai multe companii de servicii profesionale (75%), 40% din construcții și imobiliare, 83% din media și publicitate, 50% din industria farmaceutică și de sănătate nu au crescut deloc salariile în 2020.

Doar 13% dintre companii prevăd o creștere a cifrei de afaceri

Conform studiului, companiile din România consideră că semestrul al doilea al anului 2020 a fost doar puțin mai nefavorabil pentru afaceri decât primul semestru, scorul general scăzând de la 5,95 la 5,07. „Acest scor arată determinarea managerilor de a învăța din lecțiile pandemiei”, se arată în concluziile cercetării.

Doar 13% dintre companii cred că vor înregistra o creștere a cifrei de afaceri, cu procente cuprinse între 5% și 10% pe întreg anul în curs, față de 28% câte se înregistrau în prima parte a anului 2020, arată cel mai recent studiu al companiei de consultanță și training Valoria Business Solutions.

Mai mult, un sfert dintre oamenii de afaceri și top managerii intervievați consideră că vor avea scăderi ale cifrei de afaceri mai mari de 30% în acest an comparativ cu anul trecut.

Repondenții spun că a doua parte a anului nu este percepută ca fiind cu mult mai nefavorabilă decât prima jumătate, când s-a declanșat pandemia COVID-19, ceea ce ar putea fi interpretat drept o victorie a managerilor care au reușit, în mare parte, să recalibreze activitatea companiilor pe final de an.

„Dacă rezultatele cercetării de la începutul anului indicau perspectiva pozitivă a managerilor din lunile ianuarie și februarie, ediția din a doua partea a anului arată o perspectivă conservatoare”, spune Elena Badea, Managing Partner la Valoria Business Solutions.

Supraviețuirea, pentru o bună parte dintre industrii, a fost posibilă prin reduceri de costuri și programul de susținere a agenților economici, însă au fost și industrii care au putut genera creștere chiar în acest context. „Lecțiile pandemiei ne duc accelerat spre o economie digitală”, adaugă Elena Badea.

Care sunt cele mai pesimiste industrii

Evoluția cifrei de afaceri este văzută diferit, în funcție de industrie. O creștere a cifrei de afaceri cu 10%-20% este previzionată de 67% dintre firmele din industria farmaceutică și de sănătate, 37% dintre firmele din industria de IT, 32% dintre firmele deservicii profesionale, 23% dintre firmele de producție industrială și de 20% dintre firmele din telecomunicații.

De cealaltă parte, 47% din firmele de utilități și energie prevăd o scădere de 5% până la 10%, iar o diminuare de 30% este estimată de mai mult de o treime din firmele de construcții și imobiliare, 61% din firmele media și publicitare și 72% din firmele de turism.

Potrivit studiului, doar 9% dintre companii, față de 16% anterior, se așteaptă la o creștere a profitului de 5% – 10% în 2020. De asemenea, a scăzut numărul companiilor care spun că au făcut investiții, la 13% față de 23% care aveau acest plan la începutul anului.

Scăderi semnificative de personal în turism

În ceea ce privește forța de muncă, 43% dintre companiile respondente, față de 25% anterior, spun că nu au nicio creștere a numărului de angajați, astfel că doar 15% dintre companiile intervievate, în loc de 24% în primăvară, au spus că vor crește numărul de angajați cu până la 5%, iar procentul celor care au creșteri de personal de 5%-10% scade la 5% acum față de 19% la începutul anului. În schimb, procentul companiilor care au redus numărul angajaților crește de la 14% la 26%.

Cele mai multe companii de servicii profesionale (31%), 48% dintre cele de IT, 66% dintre companiile din agricultură și industrie alimentară, 87% din media și publicitate, 73% din industria farmaceutică și 67% din energie și utilități nu au creșteri ale numărului angajaților în 2020.

Peste o treime dintre firmele din producția industrială (34%) apreciază că vor avea o creștere a personalului de 10 până la 20%, iar o mărire de unu până la 5% a numărului de angajați este prevăzut de 60% dintre firmele din retail, 45% din transporturi și 30% dintre firmele de telecomunicații.

La capitolul scăderi de personal, 30% din firmele din construcții și imobilizare estimează o scădere între 1% și 5%, în timp de 60% dintre firmele din turism prevăd o diminuare mai drastică, cu până la 30%.

Ce se întâmplă la nivel mondial

Cel mai recent raport al Organizației Internaționale a Muncii (OIM) privind impactul pandemiei de COVID-19 asupra afacerilor arată că cele mai mari dificultăți ale companiilor au fost insuficiența cash flow-ului pentru a menține personalul și activitatea, întreruperile în furnizare și accesul la materii brute.

Întreruperea cash-flow-ului a fost cea mai mare problemă a business-urilor, se arată în studiu: mai mult de 85% dintre acestea au raportat că pandemia a avut un impact financiar mare sau mediu asupra activității și numai o treime au spus că au avut suficiente fonduri pentru a-și reveni. Întrepreinderile mici și mijlocii (cu 99 de angajați sau mai puțini) au fost cele mai afectate.

Conform studiului OIM, la acea dată 78% dintre companii au raportat că și-au adaptat activitate pentru a se proteja de noul coronavirus, dar trei sferturi au putut să continue să funcționeze, într-o formă sau alta, în ciuda restricțiilor impuse de autărități. 85% implementaseră măsuri pentru a proteja personalul în fața COVID-19. Aproape 80% dintre companii au spus că și-au planificat să își păstreze angajații, mai ales companiile mari. Totuși, aproximativ un sfert au admis că au anticipat că vor pierde mai mult de 40% din personal.

Raportul, dat publicității la jumătatea lunii trecute, se bazează pe un chestionar la care au răspuns reprezentanții a 4.500 de companii din 45 de țări, în parioada martie – iunie 2020.

Studiul Valoria a avut a avut scopul de a evalua percepțiile executivilor de top ai companiilor importante din România – multinaționale și antreprenoriale – privind evoluția previzionată a afacerilor în 2020, indicatorii urmăriți fiind cifra de afaceri, profit, investiții, evoluția numărului de angajați și a nivelului salariilor. Chestionarul, la care s-au primit 355 de răspunsuri, a fost aplicat în perioada 1 octombrie – 6 noiembrie 2020, iar cercetarea cuprinde datele comparativ cu cele de la începutul anului 2020.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Râzi cu lacrimi. Val de glume după victoria lui Călin Georgescu
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce se întâmplă cu Voyager 1? Sonda interstelară a activat un instrument nemaifolosit de peste...