Inspecţia Sanitară de Stat a aplicat, miercuri, după prima zi de control în Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa, sancţiuni în cuantum total de 18.400 lei managerului, altor cadre de conducere şi unor angajaţi ai unităţii spitaliceşti, informează Ministerul Sănătăţii. Măsurile au fost luate după ce în spațiul public au apărut imagini revoltătoare din interiorul unității medicale.
„Inspectorii sanitari au sancţionat managerul unităţii cu o amendă în valoare de 10.000 lei, pentru neefectuarea periodică sau după necesitate a lucrărilor de igienizare şi reparaţii a clădirilor sanitare, conform HG 857/2011, art. 30, lit. e, deşi lucrările de igienizare se aflau în planul de conformare asumat de manager cu termen decembrie 2020”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerul Sănătăţii.
Potrivit comunicatului, asistenta-şefă a Secţiei de pneumoftiziologie şi asistenta-şefă a Secţiei de boli infecţioase au fost sancţionate cu câte 2.000 lei fiecare pentru nerespectarea precauţiunilor universale şi a protocoalelor de lucru de către personalul medical şi auxiliar, în conformitate cu art. 32, lit. k din HG 857/2011.
Pentru acelaşi motiv, tot cu 2.000 lei a fost amendată şi una dintre infirmierele unităţii sanitare. O asistentă medicală care activează în cadrul Secţiei de boli infecţioase a fost sancţionată cu 2.400 lei pentru gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor medicale periculoase rezultate din activităţi medicale, conform HG 857/2011, art. 31, lit. f, se precizează în comunicat.
Acţiunea de control va continua zilele următoare, iar echipei de la nivel local i se va alătura o echipă de la Ministerul Sănătăţii, menţionează sursa citată.
Imagini revoltătoare suprinse la Spitalul Județean de Urgență Reșița au stârnit furia publică. Totul arată ca o ruină și pacienții se chinuie să supraviețuiască în mizerie.
Rudele pacienților au prezentat imaginile pe rețelele sociale, transmite site-ul stiri.tvr.ro. Este mizerie în saloane și în toalete. Pacienții zac dezbrăcați, așezați pe holurile murdare și un sac negru este lăsat pe un pat de salon!
Conducerea spitalului recunoaște însă că situația este critică. Explicația ar fi că spitalul este vechi de șapte decenii și nu a mai fost renovat de trei decenii.
De asemenea, există proceduri nefuncționale la nivel central și medicii au fost decimați de COVID-19. La SJU Reșița sunt internați 78 de pacienți infectați cu coronavirus.