Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, vineri, într-o emisiune la Antena 3, că s-ar vaccina pentru COVID-19 în mod public dacă asta ar ajuta la convingerea cetățenilor că serul este sigur: „Dacă ajută, da. Eu mă voi vaccina oricum”, este respunsul lui Nelu Tătaru.
Nu putem să ne imunizăm decât prin boală sau făcând acest vaccin. Acest vaccin, chiar dacă a fost elaborat destul de repede, are şi siguranţă. Suntem după ani de zile de cercetări în această ştiinţă a vaccinurilor. Evaluarea s-a făcut pe eşantioane mari populaţionale, pe eşantioane care au cuprins şi pacienţi cu comorbidităţi. Evaluarea de faza III ne-a arătat că au eficacitate de 95 – 97%”, a spus ministrul Sănătăţii.
„În primăvară vom ajunge segmentul de populaţie generală să fim vaccinaţi. Este momentul în care vom vedea o scădere a numărului de cazuri, dar trebuie să înţelegem că acest vaccin are şi un rapel, că acest vaccin are o anumită perioadă în care dă acea componentă de anticorpi şi va trebui reevaluat în alt sezon în măsura în care evoluţia se va produce în continuare”, a subliniat Tătaru.
Cât privește perioada sărbătorilor de iarnă, Tătaru a reiterat că nu va exista un aşa-numit lockdown, orice măsuri urmând să fie luate punctual, la nivel local.
„Evoluţia din fiecare localitate va da şi măsura desfăşurării sărbătorilor şi a momentelor religioase. Deci ţine doar de noi să adaptăm nişte restricţii pentru a putea ca la un moment religios să putem petrece cvasinormal acel moment”, a spus Tătaru.
Și preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că se va vaccina public, dacă va fi nevoie şi gestul să va ajuta la încrederea populaţiei în vaccinul anti-Covid: „Daca se crede că asta ar ajuta, da, cu plăcere, cum să nu. N-am nicio problemă. Personal, sunt pentru vaccinare„, a declarat șeful statului într-o conferință de presă.