Un bărbat în vârstă de 65 de ani, din București, s-a aruncat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de la balocunul apartamentului în care locuia la numai câteva zile după ce a fost declarat vindecat de COVID-19. Polițiștii care cercetează moartea violentă a acestuia nu au reușit, încă, să găsească o explicație care să justifice gestul victimei.
Polițiștii Biroului Morți Suspecte din cadrul Serviciului Omoruri au fost chemați să intervină în cazul unui pensionar în vârstă de 65 de ani care, cel mai probabil, se aruncase, puțin după miezul nopții de la etajul 7 al nunui bloc de pe bulevardul Nicolae Titulescu.
Așa cum o cere procedura, polițiștii au demarat o investigație pentru a se stabili cu certitudine că ceea ce pare un act suicidal nu este, de fapt, o crimă.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, în urma verificărilor, anchetatorii au descoperit că bătrânul fusese infectat cu COVID-19 alături de soția lui, însă amândoi se vindecaseră fără ca boala să le provoace complicații așa cum s-a întâmplat în cazul altor persoane vârstnice.
În același timp, pensionarul nu a lăsat niciun bilet de adio și nici nu s-ar fi destăinut vreunei rude cu privire la faptul că plănuiește să-și pună capăt zilelor.
În plus, victima nici nu suferea de alte afecțiuni cunoscute și nici nu avusese, în ultima vreme, vreo decepție sau pierdere în familie.
Conform anchetatorilor, în ultimele luni, au avut loc mai multe sinucideri în rândul persoanelor infectate cu noul coronavirus. Specialiștii au explicat că acceste gesturi extreme vin ca urmare a remușcărilor provocate de gândul că au împrăștiat boala și se simt responsabili de eventuala moarte a unor persoane apropiate.