Cozmin Gușă, concluzii după alegerile parlamentare: ”Se va forța un guvern slab, care se va consuma rapid și va defila sub bagheta lui Iohannis”

Cozmin Gușă, concluzii după alegerile parlamentare: ”Se va forța un guvern slab, care se va consuma rapid și va defila sub bagheta lui Iohannis”
Cozmin Gușă, concluzii după alegerile parlamentare: ”Se va forța un guvern slab, care se va consuma rapid și va defila sub bagheta lui Iohannis”

Analistul Cozmin Gușă trage câteva concluzii tranșante după alegerile parlamentare 2020, considerând că – în ultimă instanță – președintele Klaus Iohannis a fost învins pe toate planurile, iar prezența la vot, foarte slabă, și scorul înregistrat de PSD au venit ”ca o palmă pe obrazul gros al președintelui”.

Liberalii au înregistrat un scor care poate fi privit, practic, ca un ”vot de blam” pe care românii l-au dat acestei guvernări, scrie Cozmin Gușă pe pagina sa de socializare, în timp ce partidul condus de Marcel Ciolacu a marcat ”o victorie importantă”.

”Iohannis a fost învins pe toate planurile: prezența foarte slabă la vot a invalidat apelurile sale pentru români de a veni să voteze; scorul PSD, ce așază partidul pe locul 1, a venit ca o palmă dură peste obrazul gros al președintelui, care-a cerut în mod repetat și ilegal ca acest partid să nu fie votat; voturile puține adunate de către PNL-ul aflat la guvernare reprezintă de fapt un VOT DE BLAM asupra administrării țării de către cuplul IOHANNIS-LuCOVID.

PSD marchează o victorie importantă, dar închipuiți-vă care putea fi scorul lor dacă NU RENUNȚAU LA MESAJUL PATRIOTIC, ALCĂTUIAU LISTE MAI BUNE și S-AR FI LUPTAT MAI DUR ÎN CAMPANIE; nervozitatea imposibil de disimulat a lui Marcel Ciolacu de aseară este datorată faptului c-a priceput că scorul PSD s-ar fi putut apropia de 40% dacă cele 3 elemente de mai sus ar fi fost asigurate în campanie”, notează Cozmin Gușă în mediul online.

”Au demonstrat în doar 1 an de guvernare cât sunt de slabi și mincinoși”

În timp ce partidul AUR poate fi considerat o ”veste bună” a alegerilor parlamentare – notează Cozmin Gușă -, PNL ”și-a luat papara”.

Analistul etichetează PNL drept un ”partiduleț atârnat la manșeta prezidențială” și condus ”în mod penibil” de lideri care ar putea fi încadrați într-o ”categorie inferioară” în acest meci politic tensionat. Cozmin Gușă concluzionează că și formațiunea USR PLUS a înregistrat un eșec, iar ideea de ”om nou în politică”, vehiculată constant, este falsă.

”PNL „și-a luat papara” meritată deoarece au demonstrat în doar 1 an de guvernare cât sunt de slabi și mincinoși, cu atitudine de partiduleț atârnat de manșeta prezidențială, condus în mod penibil de către niște lideri de categorie inferioară, cu comportament de lingăi.

USR-PLUS a eșuat pentru că a dovedit ceea ce știam și-am tot scris, anume că nu reprezintă deloc OMUL NOU în politică, fraudează și păcălesc la fel ca cei vechi, fiind administrați în mod amatoristic, dar SAMAVOLNIC, de către REZERVIȘTII STATULUI PARALEL, care s-au făcut și ei de râs cu ocazia acestor rezultate la alegeri”, mai scrie Cozmin Gușă.

”AUR-ul este vestea bună a acestor alegeri, așa cum zic de câteva săptămâni, dar doar SOCIOPOL-ul lui Mirel Palada a avut curajul să-i consemneze în sondajele pre-electorale; mesajul lor unificator, patriotic, lupta-n stradă împotriva exceselor îndreptate contra României, le-au adus o poziționare și un statut de care aveam mare nevoie ca stat; va fi inutilă denigrarea lor de către UM-urile de presă, ba chiar asta îi va ajuta să-și limpezească mai bine intențiile politice (…)”

”UDMR, chemat deja în orice combinație de guvernare”

Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată până acum, UDMR va fi integrat ”în orice combinație de guvernare”, este de părere Cozmin Gușă.

În ceea ce privește PMP și Pro România, analistul anticipează că PMP ar putea trece de pragul electoral, în timp ce Pro România se află într-o situație extrem de dificilă.

”Despre UDMR ar fi de zis doar că este câștigătorul RĂSPLĂTIT al acestor alegeri, fiind chemat deja în orice combinație de guvernare; acest lucru devine strategic pentru România, funcție de felul în care va evolua politica lui Viktor Orban în regiune.

Scriam aseară că PMP și Pro România sunt ținute în rezervă prin acel 5% ciudat și invariabil, ce apărea pe toate scorurile exit-pollurilor; PMP are șanse reale (și meritate!) să treacă pragul, dar condiția necesară pentru ca partidul lui Ponta să fie ajutat artificial să treacă pârleazul era ca sistemul WAG-THE-DOG să fie mai performant și Iohannis să fie ajutat în mod subteran în jocurile sale, ceea ce din fericire nu s-a întâmplat azi-noapte (…)”, continuă Cozmin Gușă.

”Sistemul de fraudare a funcționat doar parțial din fericire, de la procesele verbale semnate în alb ce-au fost reclamate-n justiție de către Eugen Tomac, până la administrarea penibilă a raportărilor exit-poll; au fost presiuni enorme și-n timpul campaniei, dar mai ales aseară, pentru ca să nu fie marcat avantajul PSD în fața PNL, respectiv să fie gonflat scorul USR-PLUS și neraportat cel al AUR”

Cozmin Gușă

Cozmin Gușă anticipează, în final, că va fi ”forțat” un guvern ”PNL/USR-PLUS/UDMR – (poate)PMP”, după aceste alegeri parlamentare, numai că va rezulta un guvern ”slab”, care ”se va consuma rapid” și ”va defila sub bagheta lui Iohannis”.

”De azi discuțiile vor fi despre noul guvern, care nu mai poate fi decât unul slab. Dacă Iohannis era un președinte corect, am fi avut șansa unui guvern de uniune națională, condus de către un om competent, din fericire mai avem așa-ceva chiar și-n clasa politică. Felul habotnic și ilegal în care KWI s-a raportat la PSD exclude în mod realist varianta unei largi majorități, cel puțin pentru anul următor. Se va forța așadar un guvern PNL/USR-PLUS/UDMR-(poate)PMP, care guvern, tocmai pentru că va fi slab și va defila sub bagheta lui Iohannis, se va consuma rapid și nici nu va putea implementa comandamentele externe, dragi lui Iohannis & LuCOVID, dar atât de păguboase pentru România”, încheie Cozmin Gușă analiza postată pe pagina sa de socializare, după comunicarea rezultatelor parțiale ale alegerilor parlamentare 2020.

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Cătălin Moroșanu se plânge de bullying. „Ți-ai luat bătaie, treaba ta”
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
9 luni de la moartea Mioarei Roman: "Toate pomenile pentru mama mea le-am făcut singură"....
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce întâmplă cu sănătatea oamenilor de peste 50 de ani care folosesc Internetul?