Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni: Vremea se va schimba brusc

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni: Vremea se va schimba brusc
Publicat: 07/12/2020, 13:37

Temperaturile în timpul zilei vor fi în jurul valorii de 10 grade, iar săptămâna viitoare vor scădea brusc, spre medii de 4-5 grade. În timpul nopţilor, mercurul în termometre va scădea sub limita îngheţului.

Banat

În Banat, vremea va fi caldă în prima săptămână a intervalului de prognoză, iar media temperaturilor maxime va fi de 8…10 grade. Apoi, va avea loc o răcire treptată, care va determina, în intervalul 16 – 20 decembrie, un regim termic apropiat de cel normal pentru această perioadă, concretizat printr-o medie regională a valorilor diurne de 4…5 grade. Media temperaturilor nocturne va fi pozitivă până spre 17 decembrie şi se va situa, în general, între 2 şi 4 grade. Spre sfârşitul celei de a doua săptămâni, media minimelor temice va scădea sub limita de îngheţ şi va fi de aproximativ-1…-2 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii se va menţine ridicată pe aproape tot parcursul celor două săptămâni şi abia spre finalul intervalului va fi în scădere.

Crişana

În Crişana, în prima jumătate a intervalului, regimul termic diurn se va caracteriza prin uşoare variaţii de la o zi la alta, însă temperaturile maxime se vor menţine peste cele normale pentru această perioadă şi se vor situa, în medie, între 6 şi 10 grade. În a doua săptămână, maximele diurne vor fi în scădere, spre medii de 4…5 grade în ultimele zile, caracterizând o vreme apropiată de normalul termic al perioadei. Media valorilor termice nocturne se va încadra, în general, între 1 şi 4 grade, cu o tendinţă de scădere, spre -2 grade, către finalul celei de a doua săptămâni. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată, cu precădere pe parcursul primei săptămâni a intervalului de prognoză.

Transilvania

În Transilvania, la începutul primei săptămâni, valorile termice diurne vor fi apropiate de normele perioadei, cu o medie a temperaturilor maxime de 4 grade şi a celor minime de -3…-1 grad. Apoi, vremea se va încălzi, iar media maximelor va atinge 8 grade, în intervalul 10 – 13 decembrie, când şi temperaturile nocturne vor deveni pozitive, cu o valoare medie de 2…3 grade. Ulterior, va avea loc un proces de răcire treptată, astfel încât, între 17 şi 20 decembrie, regimul termic va fi normal pentru această perioadă, cu valori medii ale temperaturilor maxime de aproximativ 2 grade şi ale celor minime nocturne de -5…-3 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în intervalul 9 – 15 decembrie, iar în jurul datei de 10 decembrie, acestea se pot semnala pe arii mai extinse şi pot fi mai însemnate cantitativ.

Maramureş

În Maramureş, pe parcursul primei săptămâni a intervalului de prognoză, temperaturile maxime vor avea variaţii de la o zi la alta, iar media lor regională se va încadra între 6 şi 9 grade, caracterizând o vreme caldă pentru această perioadă. Apoi, regimul termic va marca o scădere, iar media maximelor în intervalul 17 – 20 decembrie va fi de 3…4 grade, apropiată de norma perioadei. Temperaturile nocturne vor fi negative în primele şi ultimele nopţi ale intervalului de prognoză, când se vor înregistra valori medii în jurul a -3…-2 grade, iar între 10 şi 15 decembrie vor fi predominant pozitive şi se vor situa în jurul a 2 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în intervalul 9 – 15 decembrie, iar pe 10 şi 11 decembrie, acestea se pot semnala pe arii mai extinse şi pot fi mai însemnate cantitativ.

Moldova

În Moldova, în primele zile ale intervalului, valorile termice diurne se vor situa uşor sub normele perioadei, cu o medie a maximelor de -1…0 grade şi a celor minime de -3…-2 grade. Apoi, vremea se va încălzi, iar media maximelor va atinge 8 grade în intervalul 10 – 13 decembrie, când şi temperaturile nocturne vor deveni pozitive, cu o valoare medie de 3…5 grade. Ulterior, va avea loc un proces de răcire treptată şi astfel, între 17 şi 20 decembrie, regimul termic va fi apropiat de normalul perioadei, cu valori medii ale maximelor în jurul a 2 grade şi ale celor minime de -3…-1 grad. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai mare în intervalul 9 – 15 decembrie, iar în jurul datei de 10 decembrie vor fi posibile cantităţi de apă mai însemnate.

Dobrogea

În Dobrogea, la începutul primei săptămâni din interval, valorile termice diurne vor fi apropiate de normele perioadei, cu o medie a maximelor de 5…6 grade şi a minimelor de 1…2 grade. Apoi, vremea va intra într-un proces de încălzire, media maximelor va atinge 12…13 grade în intervalul 10 – 13 decembrie, iar cea a minimelor va oscila între 6 şi 9 grade. În a doua săptămână va avea loc un proces de răcire treptată şi astfel, între 17 şi 20 decembrie, regimul termic va fi apropiat de normalul perioadei, cu valori medii ale maximelor în jurul a 4 grade şi ale minimelor de 0…2 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai mare în intervalul 7 – 15 decembrie, iar în jurul datelor de 8 şi 13 decembrie vor fi posibile cantităţi de apă mai însemnate.

Muntenia

În Muntenia, la începutul primei săptămâni, valorile termice maxime se vor situa uşor sub normele perioadei, cu o medie de 3 grade, iar minimele vor fi, în medie, de -1…1 grad. Apoi, vremea se va încălzi, media maximelor va atinge 10…11 grade în intervalul 10 – 13 decembrie, iar cele minime vor avea o valoare medie de 3…7 grade. Ulterior, va avea loc un proces de răcire treptată şi astfel, între 17 şi 20 decembrie, regimul termic va fi apropiat de normalul perioadei, cu valori medii ale maximelor de 4…5 grade şi ale minimelor de -2…0 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai mare în intervalul 7 – 15 decembrie, iar în jurul datelor de 10 şi 13 decembrie vor fi posibile cantităţi de apă mai însemnate.

Oltenia

În Oltenia, în primele zile din interval, valorile termice diurne vor fi apropiate de normele perioadei, cu o medie a maximelor de 3…4 grade şi a minimelor de 0…2 grade. Apoi, vremea se va încălzi, media maximelor va atinge 8…9 grade în intervalul 10 – 14 decembrie, iar cea a minimelor va fi de 3…4 grade. În a doua săptămână va avea loc un proces de răcire treptată şi astfel, între 17 şi 20 decembrie, regimul termic va fi apropiat de normalul perioadei, cu valori medii ale maximelor de 3…4 grade şi ale minimelor de -2…0 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai mare în prima zi din interval şi în perioada 9 – 14 decembrie, iar în jurul datelor de 10 şi 13 decembrie vor fi posibile cantităţi de apă mai însemnate.

La munte, în primele zile ale intervalului, valorile termice diurne vor creşte uşor spre medii de 2…3 grade, ce se vor menţine până în data de 13 decembrie. Apoi, temperatura maximă va fi în scădere treptată spre valori, în medie, de -2 grade. Minimele termice vor fi în creştere până în data de 11 decembrie, spre valori medii de -2 grade, ce se vor menţine până în data de 14 decembrie. În cea de-a doua săptămână, valorile nocturne vor scădea din nou, spre medii de -7…-6 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai mare în intervalul 9 – 15 decembrie, iar în jurul datelor de 10 şi 13 decembrie vor fi posibile cantităţi de apă mai însemnate.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Verificarea ITP, în continuare blocată. RAR a anunțat când se va remedia problema
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Secretul ochilor în picturile lui Amedeo Modigliani. „Atunci când îți voi cunoaște sufletul, îți voi...