Interviu cu scriitoarea Laura T. Ilea: ,,Cred că dorința de a scrie vine, în cazul meu, din nesaț” (EXCLUSIV)

,,Cartografia lumii de dincolo” este primul roman publicat de Laura T. Ilea în spațiul românesc. Scrierea versiunii franceze a acestuia a primit susținerea Conseil des Arts du Québec, prin intermediul programului Vivacité. De-a lungul timpului, scriitoarea a publicat numeroase romane, volume de nuvele și studii literare în limba franceză și a organizat evenimente literare în cadrul Festivalului Internațional Metropolis Bleu de la Montréal. 

Scriitoarea Laura T. Ilea vorbește într-un interviu pentru cititorii Gândul.ro despre romanul ,,Cartografia lumii de dincolo”, cum a luat naștere dorința de a scrie, precum și despre experiența de a organiza evenimente literare în cadrul Festivalului Internațional Metropolis Bleu de la Montréal.

Gândul.ro: Pentru început, aș vrea să vă prezentați, în câteva cuvinte, cititorilor Gândul.ro. Cine este omul Laura T. Ilea?

Laura T. Ilea: E un om care scrie literatură atunci când simte că n-o mai scoate la capăt cu realitatea, care gustă din realitate când n-o mai scoate la capăt cu literatura, care citește filosofie ca să încerce să găsească un sens în ceea ce pare a fi un mare haos – și anume timpurile noastre. Mai e și cineva căruia îi place foarte mult să predea literatura și filosofia, mai ales pentru ocazia de a fi în legătură cu studenții, a căror energie e molipsitoare. Și mai e și o ființă care și-a petrecut tinerețea în curiozitatea de a descoperi și trăi în spații îndepărtate. Și, ca urmare, o femeie ai cărei copii sunt născuți pe un alt continent, la șapte mii de kilometri depărtare de aici.

Laura T. Ilea: ,,Scrisul poate proveni din traumă, din imposibilitate, din surogat, din ireverență. Pentru mine, el e exces”

Gândul.ro: Cum a luat naștere dorința de a scrie?

Laura T. Ilea: Mai întâi în adolescență, pentru a înțelege neliniștile, dorințele, contradicțiile și incompletudinea unei ființe care „gândea oniric și simțea monstruos”, iar mai târziu, pentru a putea imagina toate acele vieți pe care nu le-a trăit și pe care, în consecință, le-a regretat. Tot atâtea vieți pe care aș fi avut curiozitatea să le trăiesc. Nefiind însă posibil, am găsit această supapă care să completeze peisajul. Cred că dorința de a scrie vine, în cazul meu, din nesaț. Sunt o ființă nesățioasă. E un exces. Nu e regula, desigur. Scrisul poate proveni din traumă, din imposibilitate, din surogat, din ireverență. Poate proveni din orice. Pentru mine, el e exces.

Gândul.ro: „Cartografia lumii de dincolo” este primul roman publicat de dumneavoastră în spațiul românesc, un roman al hărților, în care sunt prezentate în paralel două destine, cel al lui Armand și cel al Amaliei. Ce v-a inspirat să îl scrieți?

Laura T. Ilea: Experiența de zece ani în Canada. Descoperirea spațiului american. Descoperirea unor fragmente de trecut neașteptate ale unor români și românce care au trăit la capătul celălalt al lumii. Iar cele două personaje pe care le amintiți sunt un francez care vrea să revoluționeze știința, plecând astfel la New York. Și o româncă, Amalia, care îi poartă copilul, provenită dintr-o comunitate arhaică din Transilvania și care practică dansul ca pe o pășire, cu ochii închiși, pe un teren necunoscut.

Romanul se termină cu nașterea fiului celor doi, la capătul unor cartografii, dacă tot vorbim despre hărți, care îi conduc înspre descoperiri spectaculoase. Chiar dacă ei nu se vor mai întâlni, după despărțirea lor de la Paris.

Laura T. Ilea: ,,Ceea ce e specific romanului în general este faptul că deplasează istoria de pe piedestalul ei înspre povestea individuală”

Gândul.ro: În roman, ați abordat teme de meditație precum istoria și întâlnirile incredibile între personaje extravagante. Povestiți-ne despre pendularea între trecut și viitor.  

Laura T. Ilea: Ceea ce e specific romanului în general este faptul că deplasează istoria de pe piedestalul ei înspre povestea individuală. Nu există două narațiuni identice ale emigrării americane sau canadiene și cu toate acestea poveștile își corespund, se recunosc între ele. Aceasta este pendularea între trecut și viitor. E ca și cum în ficțiunile noastre prezente recunoaștem mesaje, dorințe și deziluzii ale celor care ne-au precedat. Cât despre lumea viitorului, am încercat să o presimt în roman prin intermediul acelor personaje extravagante despre care vorbeați.

Gândul.ro: Cum ați gândit personajul Johannes Müller? Dar personajul Amalia?

Laura T. Ilea: Tocmai, Johannes Müller e un astfel de personaj extravagant. Moștenitor al Institutului de rejuvenare „Ana Aman” (trimiterea evidentă e la Ana Aslan, binecunoscuta cercetătoare româncă), germanul de origine română stabilit la Aachen inventează noi posibilități, estetice, de domesticire a morții. Destinul lui e în egală măsură tragic, donquijotesc și patetic. E poate unul dintre personajele care au fost cel mai bine primite de public, în afară de Daria, bunica Amaliei, „îmblânzitoarea de vânturi”. În ceea ce o privește pe Amalia, am vrut să întruchipez prin ea saga feminină e unor, vulnerabile, descoperitoare de noi teritorii.

Laura T. Ilea: ,,Cred că lucrul care a plăcut cel mai mult în el a fost mirajul călătoriei”

Gândul.ro: Cum a fost primit romanul de către cititori?

Laura T. Ilea: Cred că lucrul care a plăcut cel mai mult în el a fost mirajul călătoriei, dar și patosul unor – i-aș numi – visători de castele în Spania, inventatori ai unor proiecte pe cât de fascinante, pe atât de irealizabile. Cred că oamenii s-au identificat cu o parte a acestor destine oprite, cumva, la jumătate. Și apoi, cred că mulți dintre români au câte o astfel de vestigie în familia mai apropiată sau mai îndepărtată, câte o Daria care s-a îndreptat înspre Lumea Nouă și s-a întors într-un târziu, privind în depărtări, pentru tot restul vieții, înspre acel orizont în care nici nu se putea trăi, dar în absența căruia, viața își pierdea, într-un fel, fervoarea.

Cum romanul a fost publicat în 2018 la editura Humanitas, în seria de Autori români contemporani, el a avut o recepție care m-a bucurat, întrucât coincidea, la doi ani distanță, cu întoarcerea mea în țară.

Gândul.ro: Scrierea versiunii franceze a acestui roman a primit susținerea Conseil des Arts du Québec, prin intermediul programului Vivacité. Ce a însemnat acest fapt pentru dumneavoastră?

Laura T. Ilea: A însemnat recunoașterea lui într-un alt spațiu lingvistic. Și, într-un fel, înțelegerea faptului că situații, întâmplări și contexte sunt percepute complet diferit în spații îndepărtate. Însuși stilul se adaptează acestei treceri. Mai baroc și mai explicit în română, mai succint în franceză, acesta constituie, cu sau voia mea, două versiuni ale aceleiași povești. Ca un fel de mise en abyme. Aceeași și totuși diferită.

Laura T. Ilea: ,,Tematicile sunt diferite în literatura română și în literatura francofonă”

Gândul.ro: Scrieți și în limba română, și în limba franceză. În ce măsură se schimbă stilul de a scrie de la una la cealaltă?

Laura T. Ilea: În afară de ceea ce tocmai am menționat, care are legătură cu elemente evidente ale stilului, mai este vorba și despre contexte culturale diferite. Tematicile sunt diferite în literatura română și în literatura francofonă. E un fel de spațiu de rezonanță care se creează. Pentru moment aș putea spune că le țin încă în balanță. Nu știu încă pentru câtă vreme.

Gândul.ro: De-a lungul timpului, ați organizat evenimente literare în cadrul Festivalului Internațional Metropolis Bleu de la Montréal. Cum descrieți această experiență?

Laura T. Ilea: Am încercat să aduc în discuție teme provocatoare și să pun în dialog oameni din domenii diferite. Îmi place neașteptatul unor astfel de întâlniri. Cred că acesta a fost elementul cel mai important al acestei experiențe : ineditul unor discuții care depășeau, de departe, sfera literaturii. De altfel, temele pe care le-am ales pentru discuție au fost de interes larg uman : erotismul în literatură, iubirea revoluționară,  feminismul în contexte diferite de cele ale lumii occidentale.

Gândul.ro: Un gând de final pentru cititorii noștri?

Laura T. Ilea: Un gând paradoxal poate: să îndrăznească să-și scrie propria poveste. Și să privească din când în când evenimentele dezlănțuite ale lumii noastre ca pe o poveste descreierată pe care un autor scos din minți o spune pentru a ne testa rezistența, dar și pentru a testa cât ludic și câtă nebunie pot încăpea în această lume. Un gând de viitor așadar.