O femeie din Istanbul (Turcia), în vârstă de 105 ani, a fost spitalizată pentru COVID-19, dar a învins boala după doar cinci zile deşi suferea şi de alte afecţiuni cronice, informează Agerpres, care citează agenţia Anadolu.
Huriye Baskapan petrecea cu nepoţii câteva zile în localitatea Sile, când a început să se plângă de stare de slăbiciune şi lipsă de poftă de mâncare. După ce testul pentru COVID-19 a ieşit pozitiv, ea a fost internată imediat în spital.
Medicii i-au diagnosticat şi alte boli cronice, la ficat şi la rinichi, şi au decis să-i administreze o medicaţie agresivă timp de două zile, a declarat agenţiei de ştiri medicul care a îngrijit-o la spitalul din Sile, Emre Uzge.
După cinci zile, Huriye Baskapan s-a recuperat şi a fost externată alături de familia sa, diagnosticată cu COVID-19 şi care de asemenea s-a recuperat.
În ultimele zile, în Turcia, s-au înregistrat 400 de decese, zilnice, în condiţiile în care înainte de pandemie erau raportate circa 200 de decese pe zi.
Noul medicament antiviral MK–4482 / EIDD–2801 (sau Monulparivir) a reușit să stopeze „complet” transmiterea coronavirusului, în numai 24 de ore, informează HotNews.ro, care citează Nature Microbiology. Aceasta este concluzia unor studii efectuate de Institutul de Științe Biomedice al Universității de Stat din Georgia (Institute of Biomedical Sciences of Georgia State University).
Este prima demonstrație a unui medicament administrabil oral care blochează repede transmiterea lui SARS-CoV-2, așa că s-ar putea să fie revoluționar”, scriu cercetătorii în articolul publicat în revista Nature Microbiology.
Medicamentul antiviral Monulparivir, dezvoltat la Emory University din Atlanta de compania de inovare Drug Innovation Ventures at Emory (DRIVE), a fost inițial proiectat să trateze gripa și să împiedice virusul să se înmulțească, creând erori în faza multiplicării ARN.
Experții detaliază că testele au fost efectuate pe dihori și s-a observat că prezentau o reducere a volumului de particule virale. Apoi dihorii au fost alăturați unora care nu fuseseră tratați și niciunul din dihorii din al doilea grup nu a fost infectat cu Covid-19.