O româncă în vârstă de 32 de ani a fost omorâtă cu sânge rece chiar de soțul ei, în cursul zilei de luni. Crima a avut loc în anexa unei vile din Pescia Fiorentina, o localitate din regiunea Grosseto, Italia. Ulterior, bărbatul ar fi încercat să-și dea foc sau să incendieze casa.
Bărbatul, tot român, și-a atacat partenera de viață cu un cuțit, care a murit din cauza loviturilor încasate. Tragedia a avut loc dimineața, în jurul orei 06:00. Femeia s-a luptat pentru propria viață, a încercat să se apere, dar nu a avut nicio șansă.
După ce a comis crima, bărbatul a sunat la poliție și a povestit ce a făcut. În vârstă de 39 de ani, acesta a fost transportat la spital, sub pază, după ce s-a ales cu răni și arsuri ușoare. Potrivit La Nazione, cei doi locuiau în anexa unei vile, unde era îngrijitori.
Există o informație conform căreia bărbatul, după ce a comis crima, ar fi încercat să-și dea foc sau să incendieze vila, în speranța că va șterge orice fel de urmă. În prezent, oamenii legii fac cercetări pentru a stabili, clar, cum s-a ajuns la o astfel de dramă.
Reamintim că o altă româncă și-a găsit sfârșitul în Italia, în luna mai. Mihaela Apostolides, o femeie de 42 de ani, a fost executată cu mai multe focuri de armă într-o parcare din Italia, în parcarea unui hypermarket Auchan din orașul Tetto Garetto, provincia Cuneo.
Trupul româncei a fost găsit pe scaunul din față al unui Fiat Panda, după ce a fost împușcată de Francesco Borgheresi, un militar în vârstă de 42 de ani, din Florența. El a tras patru focuri de armă, iar două dintre ele au lovit-o pe femeie în piept, iar al treilea în mână. După ce a comis crima, Borgheresi a sunat la poliție.
“Am omorât o femeie, am două arme la mine. Veniți să mă luați, pentru că nu mai rezist!”, le-a spus bărbatul agenților.