O femeie în vârstă de 58 de ani a fost găsită moartă, chiar lângă blocul de 11 etaje în care locuia, din Oradea. Aceasta a căzut de la etaj, iar vecinii nu înțeleg ce s-a întâmplat.
Potrivit anchetatorilor, femeia locuia la etajul al patrulea, în imobilul lângă care a fost găsită fără suflare. Pentru moment, nu s-a stabilit dacă a căzut accidental sau dacă și-a pus capăt zilelor.
Incidentul a fost anunțat la 112 luni, în jurul orei 16:00, potrivit stirileprotv.ro. Imediat, la fața locului au ajuns polițiștii, dar și criminaliștii. Femeia locuia singură, după ce își pierduse soțul în urmă cu aproximativ trei luni, dar vecinii susțin că avea un comportament normal.
“Locuia singură, fata venea la ea. Era operată la picior, în rest nu știu alte afecțiuni. Trăia singură, pentru că soțul ei a murit în urmă cu două, trei luni. Dar, cu toate acestea, era absolut normală, am văzut-o zilele trecute”, a precizat un vecin.
Pe de altă parte, fosta cumnată susține că victima avea probleme cu nervii și că se afla în depresie. Mai mult, chiar urma un tratament care să o ajute să depășească problemele emoționale.
“Păi, așa a zis cumnata-sa, că avea probleme cu nervii. Deci pe bază de depresie. Și cu tratament era, deci cu depresie era dânsa, Dumnezeu s-o ierte”, a spus un alt vecin.
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili dacă a fost vorba despre un accident sau a fost o sinucidere.