O femeie în vârstă de 64 de ani a fost atacată, miercuri, după-amiază, în jurul orei 14.00, de patru câini din rasa rottweiler.
Potrivit Adevărul, care citează televiziunea locală Intermedia, atacul a avut loc în mijlocul străzii Decebal, din cartierul Iţcani al municipiului Suceava.
Momentul a fost filmat, iar în imagini se vede cum victima este târâtă de cei cei patru câini. În ajutorul său au sărit vecinii de pe stradă, iar un bărbat „înarmat” cu o mătură cu coadă a reuțit să alunge patrupedele.
În cele din urmă, victima a scăpat din colţii fiarelor, iar martorii au sunat imediat la 112, victima fiind transportată cu o Ambulanță la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului din Suceava.
Medici iau observat că a pierdut mult sânge, fiind mușcată de mâini și de picioare, și avea tensiunea scăzută.
Urmările atacului puteau fi și mai grave, dacă nu era iarnă și femeia nu era îmbrăcată mai gros, comentează sursa citată.
Cei patru câini din rasa rottweiler, toți adulți, aparţin unei femei care le-a spus anchetatorilor că locuieşte singură şi că animalele le folosea pentru pază. Proprietare locuiește la curte, chir pe strada pe care s-a produs atacul animalelor sale.
În momentul în care a ajuns acasă și porţile ca să îşi bage maşina în curte, cu spatele, cei patru câini au ieşit în stradă şi au atacat-o pe femeia care trecea întâmplător prin zonă.
Poliţia au deschis un dosar penal pentru a stabili cine se face vinovat de acest incident.
O femeie din județul Giurgiu a murit, la începutul lunii septembrie, după ce a fost atacată de câinii rasa Amstaff ai fiului său. În vârstă de 77 de ani, bătrâna hrănea animalele în momentul agresiunii. Tragedia a avut loc miercuri, 2 septembrie.
Polițiștii de la IPJ Giurgiu s-au deplasat la o locuință din comuna Prundu, în urma unei sesizări primite de la o vecină, care a auzit strigătele femeii atacate.
VIDEO: Știri Suceava/Youtube
FOTO: Captură video