În cadrul ședinței Consiliului Permanent al UDMR din 9 decembrie, s-a hotărât, ca din cauza rezultatelor slabe de la alegerile locale, să fie destituiți președinții birourilor teritoriale din Timiș, Brașov, Baia Mare și Sighetu Marmației, se arată într-un comunicat al UDMR pe site-ul oficial.
S-a decis de asemena ca în termen de 6 luni să fie organizate alegeri sau să se facă numiri pentru posturile vacante.
Până la desemnarea noilor președinți au fost numiți ca interimari András Molnár la Timiș, Levente Novák la Brașov, István Székely la Baia Mare și Anna Horváth în fruntea organizației regionale Maramureș, Sighetu Marmației.
UDMR îi cere premierului Ludovic Orban să solicite ministrului de Interne anularea acordului cu BOR, avertizând că relaxarea restricţiilor este extrem de periculoasă din perspectiva sănătăţii publice şi ar avea drept consecinţă o creştere drastică a numărului de infecţii şi decese.
Potrivit unei luări de poziţie a UDMR transmisă, miercuri, Marcel Vela ignoră starea de urgenţă şi pune, astfel, în pericol toată ţara şi siguranţa populaţiei.
„Prin noile decizii anunţate, ministrul de Interne se pregăteşte, practic, să anuleze toate rezultatele obţinute până în prezent prin introducerea măsurilor de prevenire şi combatere a epidemiei. Marcel Vela ignoră starea de urgenţă declarată de preşedinte, măsurile de sănătate publică impuse de propriul Guvern şi pune, astfel, în pericol toată ţara şi siguranţa populaţiei. În mod cert, relaxarea restricţiilor este extrem de periculoasă din perspectiva sănătăţii publice şi – după toate previziunile – ar avea drept consecinţă o creştere drastică a numărului de infecţii şi decese”, se arată în comunicat.