În cadrul unei ceremonii desfăşurate online din cauza pandemiei Covid-19, pelicula „colectiv”, în regia lui Alexander Nanau, a fost desemnată, sâmbătă seară, cel mai bun documentar la Premiile Academiei Europene de Film.
Documentarul „colectiv” spune povestea primului an de după incendiul din clubul Colectiv, care a avut loc pe 30 octombrie 2015.
„Este o mare onoare. Aş vrea să le mulţumesc membrilor Academiei. Protagonistul nostru este un jurnalist independent care are curajul să dezvăluie corupţia. Este important că cinematografia europeană îşi îndreaptă privirea spre jurnalismul de investigaţie. Vă mulţumesc!”, a declarat regizorul Alexander Nanau, într-o intervenţie virtuală în cadrul galei, după anunţarea premiului.
The award European Documentary 2020 goes to COLLECTIVE by Alexander Nanau. #efa2020 pic.twitter.com/nwj8CgA59O
— European Film Awards (@EuroFilmAwards) December 12, 2020
Printre celelalte cinci documentare nominalizate s-a mai numărat un alt film românesc, „Acasă”, de Radu Ciorniciuc.
Cea de-a 33-a ediţie a Galei Premiilor EFA a fost organizată la Berlin fără public şi a fost transmisă pe pagina de Internet a Academiei Europene de Film (EFA). Nominalizaţii au fost prezenţi virtual la ceremonie.
„colectiv” este şi propunerea României la Premiile Oscar 2021, în secţiunea „Cel mai bun lungmetraj internaţional”, anterior numită „Cel mai bun film străin”. Este prima oară când un documentar este propunerea României în cursa pentru premiile Academiei Americane de Film.
Cel mai bun film european din 2020 a fost aleasă producţia daneză „Another Round”, în regia lui Thomas Vinterberg. Premiul pentru cea mai bună actriţă a fost câştigat de actriţa germană Paula Beer, pentru rolul din „Undine” (regia Christian Petzold). Premiul pentru descoperirea europeană a anului a ajuns la filmul „Sole”, al regizorului italian Carlo Sironi.