Trenul Otopeni – Gara de Nord are probleme chiar în ziua în care această linie a fost inaugurată!

Trenul Otopeni – Gara de Nord are probleme chiar în ziua în care această linie a fost inaugurată!
Publicat: 13/12/2020, 11:18

Fix în ziua în care a fost inaugurată, pe linia de tren Gara de Nord – Otopeni sunt deja probleme tehnice, a anunțat duminică CFR SA. Din cauza problemelor se înregistrează întârzieri! Linia care face legătura între Gară și Aeroport a fost deschisă duminică.

„Dat fiind faptul că este prima secţie de cale ferată, pe care se aplică sistemul de operare de tip „cadenţat”, pe o linie nouă şi cu o instalaţie nouă, au apărut aceste probleme tehnice, însă ele au fost deja identificate şi vor fi rezolvate în scurt timp, astfel încât circulaţia trenurilor spre şi dinspre Aeroport să se desfăşoare in condiţii normale de trafic”, a anunțat duminică CFR SA:

Compania feroviară a anunţat, miercuri, că trei operatori de transport feroviar vor asigura serviciul public de transport feroviar de călători între Gara de Nord şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă, cu 72 de trenuri, odată cu intrarea în vigoare a noului Mers de Tren, valabil pentru perioada 13 decembrie 2020 (ora 00:00) – 11 decembrie 2021 (ora 00:00).

Klaus Iohannis s-a plimbat cu trenul la Otopeni

În luna septembrie, Președintele Klaus Iohannis a participat, alături de fostul premier Ludovic Orban și ministrul Transporturilor, Lucian Bode, la deplasarea test cu trenul pe conexiunea feroviară „Gara de Nord – Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni”.

La finalul deplasării, președintele României a susținut o declarație de presă, în Gara Aeroport Otopeni, după discursurile ministrului Transporturilor și al premierului. Klaus Iohannis a apreciat ritmul în care s-au derulat lucrările de la preluarea guvernării de către guvernul liberal, afirmând că și înainte existau fonduri europene pentru finanțarea proiectelor de infrastructură, dar exista mai puțină „voință politică”.

Iohannis: „Iată că planul de relansare economică pe care l-am elaborat împreună cu Guvernul Orban începe să își arate și partea practică”

„Iată că planul de relansare economică pe care l-am elaborat împreună cu Guvernul Orban începe să își arate și partea practică și pentru a sublinia importanța dezvoltării infrastructurii feroviare am participat azi la un test pe singura linie nouă de cale ferată construită, atenție, nu din 1989, ci din 1984 încoace.

Noi dorim să dezvoltăm Aeroportul internațional, pentru asta evident, e nevoie să ajungi în aerport în condiții foarte bune, în condiții predictibile, și pentru asta legătura de la Gara de Nord până la aeroport este absolut esențială.

Este evident că în acest fel și în acest ritm vom reuși să modernizăm infrastructura din România.

Nu întâmplător am participat în ultimele zile la metrou, la autostradă și iată, acum, la testarea acestei noi căi ferate. Dezvoltarea infrastructurii de transport este fundația pe care se clădește Planul de relansare economică.

România are nevoie de o dezvoltare economică sustenabilă, puternică și pentru asta este nevoie de infrastructură de transport, iar pentru a putea realiza această infrastructură de transport, avem o șansă enormă acum, în anii care urmează, când putem să folosim bani europeni care ne sunt puși la dispoziție”, declara atunci președintele Klaus Iohannis.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Se deschid treptat secțiile în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Cătălin Moroșanu se plânge de bullying. „Ți-ai luat bătaie, treaba ta”
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Babasha o ameninţă pe tânăra care a distribuit în mediul online imagini cu el in...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Femeile dorm mai puțin și se trezesc mai des decât bărbații