Șeful Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, avertizează cumpărătorii în legătură cu produsele achiziţionate în luna cadourilor, precum cosmeticele, care nu pot fi originale dacă se vând la tarabe sau de către persoane fizice „cu sacoşa”.
„La achiziţionarea produselor cosmetice, consumatorii trebuie să fie atenţi la o serie de detalii care le certifică faptul că produsele cumpărate sunt de calitatea dorită, nu sunt periculoase pentru sănătate, iar informarea şi etichetarea lor respectă ântocmai prevederile legale în vigoare.
Consumatorii trebuie să achiziţioneze cosmetice numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factura, bon fiscal, chitanţă fiscală), de care vor avea neapărat nevoie în caz de reclamaţie.
Atenţionez asupra faptului ca produsele originale nu se vând în afara lanţurilor de distribuţie cum ar fi tarabele sau de persoane fizice „cu sacoşa”, susține Paul Anghel, citat de Agerpres.
Acesta mai spune că cei care cumpără aceste produse trebuie să fie atenți și la prețuri!
„De asemenea, consumatorii trebuie să fie atenţi la preţuri, deoarece preţurile mici propuse sunt dubioase, produsele provenind cu siguranţă din filiere paralele, dar să verifice şi calitatea ambalajului, dacă este corespunzătoare valorii produsului, pentru că sunt şanse mari ca un produs „de lux”, ambalat într-o cutie de carton/plastic banală, să fie de fapt o contrafacere.
Totodată, aceştia trebuie să examineze cu atenţie eticheta: o calitate proastă a tipăririi poate ascunde o contrafacere, dar şi să citească atent eticheta şi să ţină cont de orice avertisment pentru evitarea unor probleme ulterioare de sănătate”, mai avetizează președintele ANPC.