Ședință cu scântei în rândul liberalilor. Fostul premier Ludovic Orban a decis, marți seară, că vrea să revină în funcție, deși colegii de partid îl preferă pe actualul ministru al Finanțelor, Florin Cîțu. Cu toate acestea, PNL a decis, astăzi, să meargă la negocierile cu USR PLUS și UDMR cu două variante de prim-ministru: Ludovic Orban sau Florin Cîțu.
Unul dintre cei mai vocali contestatari ai lui Orban este Rareș Bogdan, iar Dan Barna dacă nu va căpăta o funcție în noul Guvern are mari șanse să piardă președinția partidului, spun surse politice pentru GÂNDUL.RO.
Surse din interiorul PNL susțin că Ludovic Orban și-ar dori să fie premier sau măcar președintele Camerei Deputaților, iar peste o jumătate de an să revină în funcția de prim-ministru. Aceleași surse susțin că Dacian Cioloș ar înclina spre varianta Cîțu premier, pentru a-l opri pe Barna din ascensiunea către vârful legislativului, respectiv Camera Deputaților.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, i-a strâns marţi seară pe liderii din conducerea partidului pentru a le spune că a discutat la negocierile cu USR-PLUS şi UDMR să fie susţinut pentru funcţia de premier, astfel că USR-PLUS poate alege ori șefia Camerei sau a Senatului. GÂNDUL.RO a prezentat, marți seară, informații în exclusivitate (DETALII AICI) cu privire la faptul că Ludovic Orban își dorește în continuare să fie premier. În acest caz, lui Dan Barna i-ar reveni șefia Camerei Deputaților. Alte voci din partid spun că Barna este pregătit să renunțe la șefia de la Cameră, cu condiția să fie vicepremier.
Dacian Cioloș, copreședinte al Alianței USR-PLUS, a transmis un mesaj liderului PNL, Ludovic Orban, sugerând că nu ar accepta așa ceva.
Apropo de discuțiile asupra numelui de premier din această seară, mesajul USR PLUS este simplu: am vorbit serios atunci când am spus că e nevoie de un nou început pentru România”, a scris Dacian Cioloș, pe Facebook.
Șeful statului a declarat, marți, că va accepta propunerea venită din partea coaliției PNL-USR-PLUS-UDMR, fie că este vorba de Ludovic Orban, fie că este vorba despre Florin Cîțu. De asemenea, Iohannis mai spus că nu s-a implicat în negocieri pentru că este datoria partidelor.
”Dacă se formează o coaliție care are majoritate în parlament și îl propune pe Orban, îl accept, îl desemnez. (…) Dacă îmi vin cu o propunere, o voi accepta. Că este Orban, îl accept. Că este Cîțu, îl accept”, a declarat Klaus Iohannis, miercuri, într-o conferință de presă care a avut loc la Giurgiu.
USR PLUS a transmis, miercuri, că respinge un nou guvern condus de Orban, despre care spun că „nu răspunde așteptărilor electoratului de centru-dreapta”.
„Considerăm că un eventual nou guvern condus de Ludovic Orban, având în vedere demisia din funcția de premier și neîndeplinirea angajamentelor luate față de USR PLUS, nu răspunde așteptărilor electoratului de centru-dreapta care iși dorește un nou început și o guvernare cu mandat reformist”, este mesajul transmis de alianţa USR-PLUS.