Scriitoarea Cristina Boncea: „Eu consider că mai întâi trebuie să vină experiența, iar scrisul doar ca o consecință a acesteia”

Scriitoarea Cristina Boncea: „Eu consider că mai întâi trebuie să vină experiența, iar scrisul doar ca o consecință a acesteia”
Publicat: 18/12/2020, 14:00

Cristina Boncea s-a născut pe 1 ianuarie 1998 în Tîrgu-Jiu și este absolventă a Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București, specializarea „Filosofia culturii”. „Octopussy” este romanul său de debut și a fost publicat pe data de 18 februarie 2015 la editura Herg Benet, făcând parte dintr-o trilogie cu același titlu. Cel de-al patrulea roman, „Mi-ai promis că vom muri împreună”, a fost publicat în noiembrie 2018 la Editura Shah. Cel mai recent roman al său se intitulează „Evadare din Insula Libertății” și a fost publicat la Editura Librarus Publishing.

Gândul.ro: Bine te-am găsit, Cristina. Ne face plăcere să putem discuta pentru câteva minute despre cărți. Înainte de toate, cititorii trebuie să știe că ai debutat literar la vârsta de 16 ani, un lucru, spunem noi, de toată lauda. Cum ai pornit pe acest drum, de unde dorința de a scrie și cum te-a format experiența de-a lungul timpului?

Cristina Boncea: Scriu de când mă știu, acesta a fost mereu drumul meu de la care nu m-am abătut niciodată, chiar dacă uneori trec lungi perioade de timp în care nu aștern nimic pe hârtie. Când eram mică umpleam agende întregi de poezii și scurte povești, iar acum totul se află în siguranță pe laptopul meu, în fișiere Word. Cea mai puternică influență literară a mea a fost Cristina Nemerovschi, ale cărei cărți le-am descoperit la vârsta de 13 ani. De atunci încoace am avut timp să îmi descopăr propria voce și propriile obsesii despre care să scriu. De mulți ani deja scriu în minte la un următor roman care va fi diferit de tot ce am publicat până acum. Deja îmi place această “marcă” a mea, faptul că trilogia și celelalte două romane sunt foarte diferite între ele ca stil, păstrând totuși o amprentă personală în cea mai pură formă a ei.

Gândul.ro: Ai publicat până în prezent 4 cărți. Care sunt genurile literare care te reprezintă sau îți propui să explorezi cât mai multe?

Cristina Boncea: Trilogia “Octopussy” ar fi ceva pentru adolescenți, descrie foarte bine acea perioadă și tipul de experiențe pe care le aduce cu sine. De altfel, cum am mai spus, “Antidotul” (ultimul volum al trilogiei) este probabil cea mai autobiografică lucrare a mea în mod direct și reprezintă un fel de sfârșit al adolescenței, marchează trecerea la următoarea etapă. “Mi-am promis că vom muri împreună” este până acum romanul meu preferat, un dark romance, cum îmi place mie să-i spun. Acolo ficțiunea și realitatea s-au împletit într-un stil care surprinde cel mai bine universul meu interior și felul în care mă raportez la mine și la lume. Acest ultim roman publicat recent la Librarus Publishing, “Evadare din Insula Libertății”, este un roman care s-a cerut a fi scris, un loc în care am putut povesti tot ce am trăit pe plan personal și imaginar în New York City în urmă cu trei-patru ani. Nu am un gen anume specific, consider că toate romanele mele pot fi considerate psihologice și așa va rămâne și pe viitor.

Gândul.ro: Deși romanele tale au fost primite foarte bine de cititori, a existat și o perioadă în care te-ai retras din lumea literară. Putem să credem că în tot acest timp ai planificat și creat mai multe povești pe care abia aștepți să ni le prezinți?

Cristina Boncea: Nu chiar. M-am retras cu totul. Pe de-o parte a fost dezamăgirea trăită în legătură cu piața literară din România și colaborarea editurilor cu autorii, iar pe de altă parte m-am confruntat cu o grămadă de alte situații personale care m-au îndepărtat ușor-ușor de această lume. Scriitoare rămân mereu, chiar și atunci când nu scriu. Pe asta se și bazează această vocație, nu te poți îndepărta de ea pentru că e o parte din tine. Mereu îți romanțezi viața și trăirile, mereu cauți să vezi lucrurile din perspectiva unei povești. Am scris însă multe poezii, cum am făcut mereu, și îți spun “în premieră” că la un moment dat în viitor mă gândesc să debutez și cu un volum de poezii.

Gândul.ro: Și pentru că tot suntem la acest capitol, povestește-ne despre cea mai recentă apariție – Evadare din Insula Libertății. Când te-ai hotărât să scrii această carte și de ce?

Cristina Boncea: Sincer mi se pare că a trecut o eternitate de când am scris acest roman și am încercat să-l public. Claudiu de la Librarus a fost un colac neașteptat de salvare pentru mine, într-un moment când habar n-aveam dacă voi mai reuși să-mi public un roman în România, mai ales unul scris cu ceva timp în urmă. Am plecat în New York City cu programul Work&Travel în anul 2017 și am rezistat acolo doar două luni. Șocul cultural încă mă zguduie pe interior și – cum s-a întâmplat cu fiecare roman dinainte aproape – am fost inspirată și de câteva vise pe care le-am avut, care au ajutat la construirea intrigii din jurul întâmplărilor. Am vrut să scriu acest roman pentru că, poate cum simt majoritatea autorilor deseori, simțeam profund nevoia de a materializa cumva trăirile interioare pe care le-am avut în acea perioadă. A ieșit astfel “Evadare din Insula Libertății”, o carte ce tratează diverse tipuri de conflicte, interioare și exterioare, unde am descris multe din lucrurile pe care le-am observat și trăit atunci când lucram pe Liberty Island. De aici vine, în fapt, și jocul de cuvinte din titlu.

Gândul.ro: Povestea are la bază întâmplări reale din New York. Dar care este de fapt impactul și mesajul poveștii? Consideri că cititorii se vor regăsi în scrierea ta?

Cristina Boncea: Eu cred că da. Români fiind, sunt sigură că impactul cultural este unul de amploare asupra oricărui român care se duce să aibă o experiență americană, în special într-un oraș atât de suprapopulat cum este New York-ul. Teme precum rasismul, xenofobia, capitalismul – toate în timp ce oamenii se luptă pentru supraviețuire și trebuie să-și păstreze sănătatea mintală intactă, lucru aproape imposibil în acele condiții de trai, acestea sunt teme generale, probleme globale la momentul actual, asupra cărora am vrut să aduc puțină lumină. Nu este o poveste cu morală, nu vine ca o critică la ceva anume, ci doar o ilustrare a felului cum se combină lumea interioară cu lumea exterioară atunci când ești supus unor anumite condiții de trai și te simți rupt de rădăcinile tale.

Gândul.ro: Care ar fi punctul tău forte când vine vorba de a scrie o carte? Pe ce tipar îți construiești acțiunea și personajele?

Cristina Boncea: Punctul meu forte este că scriu foarte repede. Îmi ia maxim trei zile să ajung la 10.000 de cuvinte în Word pentru că eu nu mă pun să scriu până nu mi-e perfect clar în minte ce e de făcut când vine vorba de a-mi spune povestea. Nu am un tipar prestabilit în general, ci adaptez “tehnica” în funcție de romanul la care lucrez în acel moment. De asemenea, romanele mele sunt definitorii pentru diverse perioade din viața mea, așa că stilul depinde foarte mult și de evoluția mea ca om. Prin urmare, de asta sunt sigură că niciunul nu va fi precum cel din urmă și nu mă gândesc dinainte la cum voi proceda pe viitor. Îmi vine instinctiv sau nu-mi vine deloc. Sigur, se întâmplă să-mi structurez personajele, poate să le schițez, să îmi iau notițe pentru povestea lor ca să nu greșesc vârsta lor din prezent etc., dar acestea sunt detalii de fundal. Știu că fac ce trebuie atunci când rămân prinsă în lumea pe care am creat-o prin ficțiune și îmi vin în minte pe rând scenele pentru a continua povestea.

Gândul.ro: Ți-a fost simplu sau dificil să publici „Evadare din Insula Libertății”? Având în vedere experiența ta cu editurile, cum te simți acum făcând parte dintr-un proiect nou lansat de Librarus?

Cristina Boncea: Am încredere în proiectul lui Claudiu și cred că am pornit împreună pe un drum care va duce către succes. Pentru mine cel mai important e ca povestea mea să ajungă la oamenii potriviți, iar mai departe nu mă mai privește ce se întâmplă. Am vrut doar să fiu citită, iar Librarus Publishing a putut înfăptui acest lucru pentru mine. Ca autor, mi se pare o greutate luată de pe umeri atunci când ai un editor care într-adevăr se implică în promovarea și distribuirea volumelor – acum pot doar să mă relaxez și să privesc din spatele ecranului evoluția acestui roman pe piața literară.

Gândul.ro: Ce sfat ți se aplică ție cel mai bine și poate fi valabil pentru toți tinerii scriitori?

Cristina Boncea: Cred că nu ar trebui să existe presiune, eu asta îmi spun adesea, “dă-ți timp”. Dacă într-adevăr cineva s-a născut scriitor, chiar și în perioadele “goale”, lipsite de inspirație sau chef de a scrie, scrisul revine mereu la tine și de obicei, propria ta putere creatoare te poate lua prin surprindere. Dă-ți timp să trăiești, să experimentezi, să citești romane în care să te regăsești și să înțelegi mai bine cine ești ca om și ca scriitor… iar apoi totul va veni natural. No need to worry, e una dintre cele mai individualiste activități pe care le poți întreprinde, de aceea e în strânsă legătură cu evoluția ta personală. Eu consider că mai întâi trebuie să vină experiența, iar scrisul doar ca o consecință a acesteia.

Gândul.ro: Acum că ai revenit în atenția cititorilor, ce planuri se întrevăd pentru anul ce vine?

Cristina Boncea: Habar n-am! Îl las pe Claudiu să decidă, iar eu mă voi supune cu sfințenie. Trăind încă vremuri pandemice, lansările vor fi online, ceea ce îmi convine de minune. Poate așa oamenii au mai mult timp să-ți arate susținerea față de scriitori. Îmi voi face partea mea de muncă de promovare pe rețelele mele de socializare, dar tot ce pot să fac este să sper că romanul își va găsi propriul drum în brațele cititorilor. Cumva, așa s-a întâmplat și cu “Octopussy”. Munca mea a constat în mare parte doar în a scrie, restul lucrurilor ce se vor întâmpla vor fi surprize și pentru mine.

Gândul.ro: Îți mulțumim pentru discuție și, în încheiere, să le spunem cititorilor unde pot găsi cartea ta și, de asemenea, ce ai să le transmiți.

Cristina Boncea: Mulțumesc și eu pentru această oportunitate. Îmi era puțin dor să retrăiesc această perioadă de lansare a unui nou roman, sunt foarte încântată să aflu ce vor gândi despre “Evadare…” cititorii care m-au susținut încă de când aveam 16 ani. Cartea o puteți găsi pe site-ul editurii, momentan la precomandă și la un preț super redus. Îi invit de asemenea să mă urmărească și pe Youtube, Instagram și pagina mea oficială de Facebook și să adauge romanul la To-Be-Read pe Goodreads.

Dacă doriți să discutăm despre cărți sau activitatea voastră din domeniul literar, dacă aveți o carte pe care vreți să o prezentăm, acestea fiind publicate în rubrica Gânduri printre cărți, nu ezitați să ne trimiteți un mesaj pe adresa de e-mail – [email protected] , care să conțină numele și un număr de telefon, precizând în subiect – în atenția Simonei Tănăsescu și Alinei Dinu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar