Fostul șef al Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor, trimis în judecată după ce și-a falsificat diploma de bacalaureat. Laurențiu Barangă ajunsese profesor universitar și conducea doctorate!

Fostul șef al Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor, trimis în judecată după ce și-a falsificat diploma de bacalaureat. Laurențiu Barangă ajunsese profesor universitar și conducea doctorate!
Fostul șef al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB), Laurentiu Baranga
Publicat: 18/12/2020, 14:45
Actualizat: 18/12/2020, 14:46

Laurențiu Barangă, fostul șef al Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție după ce, în luna octombrie acesta a fost reținut după ce anchetatorii au probat că acesta și-ar fi falsificat diploma de bacalaureat, pe care susținea că ar fi obținut-o la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida din București, când avea deja vârsta de 31 de ani.  

Laurențiu Barangă a fost arestat la domiciliu în data de 11 octombrie, după ce, inițial, fusese reținut pentr 24 de ore. La data respectivă, Baranga ocupa funcția de director al Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor, după ce, inițial, ocupase funcția de adjunct al Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS).

Conform anchetatorilor, Barangă a recunoscut că a terminat 10 clase, în 1984, iar în anul următor s-a înscris la un curs seral organizat de o şcoală profesională din Râmnicu Vâlcea. Abia în 1999, acesta s-a înscris la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida”, din Capitală pentru examenul de bacalaureat.

În acest sens, fostul șef al Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor avea o diplomă pe care scria că ar fi absolvit liceul respectiv, la fără frecvență, în perioada 1994 – 1999, însă anchetatorii nu a găsit documentul și în gestiunea colegiului, la fel cum nici numele titularului nu se regăseşte în registrele matricole ale liceului bucureştean.

Întrebat de procurori cine i-a furnizat diploma falsă, acesta a menționat că nu-și mai aduce aminte, pe motiv că altcineva ar fi fost și ar fi ridicat documentul de la secretariatul școlii.

Pornind de la acestă diplomă de bacalaureat, Laurențiu Barangă a obținut și alte diplome, inclusiv cea de doctor în management, obținută la Universitatea Valahia. Mai mult, din anul  2012, acesta a ajuns să predea, în calitate de conferențiar universitar, la Facultatea de Științe și Inginerie din Alexandria.

Procurorii au pus sechestru pe banii și terenurile lui Barangă

Procurorii Parchetului General au anunțat, vineri, că Laurențiu Barangă, aflat în arest la domiciliu, a fost trimis în judecată pentru nu mai puțin de opt infracțiuni. Este vorba, spun anchetatorii, despre patru infracțiuni continue de înșelăciune,  o infracțiune simplă de înșelăciune, unde parte civilă este Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, două infracțiuni de fals în declarații și o
infracțiune de uz de fals în formă continuată.

Acesta ar fi prejudiciat Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, cu
suma de 496.062 lei reprezentând încasarea tuturor drepturilor salariale aferente funcției
deținute fără drept, în perioada 01.07.2009–30.09.2016 și respectiv suma de 102.939 lei reprezentând contravaloarea contribuțiilor către stat.

În ce privește prejudiciul adus Ministerului Finanțelor Publice, care a înaintat Guvernului
documentația necesară numirii sale în funcția de președinte al Oficiului Național de Prevenire
și Combatere a Spălării Banilor, anchetatorii au stabilit o pagubă de 21.751 lei reprezentând salariu și impozitul achitat de stat pentru perioada 04 septembrie–08 octombrie 2020, urmare a numirii sale în funcția menționată.

În plus, Laurenți Barangă mai este acuzat, printre altele, că pe baza actelor de studii false ar fi fost și conducător de doctorat, a fost angajat al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară București, la Școala Doctorală „Ingineria și Managementul Resurselor Vegetale și Animale” (cu funcția de profesor universitar, dar a predat și la Academia Națională de Educație Fizică.

Pentru recuperarea pagubelor, procurorii au poprit toți banii aflați în conturile lui Barangă și au pus sechestru ăe șase terenuri și un apartament.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Se deschid treptat secțiile în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Oana Radu, obicei nociv. Ce obișnuia să facă atunci când ajungea la prieteni.
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Ce faci în weekendul 23-24 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi sub nicio formă când...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Femeile dorm mai puțin și se trezesc mai des decât bărbații