Un pădurar din Botoșani a fost lovit în cap cu un lemn, joi, după ce a prins doi tineri furând copaci într-o pădure din județ. Anchetatorii au stabilit că, în data de 17 decembrie, un tânăr de 24 de ani împreună cu un alt tânăr de 25 de ani au fost surprinși în pădurea din Balta Arsă de către pădurar, un bărbat de 61 de ani, în timp ce scoteau mai mulți arbori din rădăcină, cu intenția de a-i fura.
Tânărul de 24 de ani, din comuna Corni, județul Botoșani, l-a lovit pe pădurar cu o bucată de lemn, în zona capului, provocându-i suferințe fizice care au necesitat îngrijiri medicale, potrivit Mediafax.
Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore și ulterior, arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru ultraj.
Cristian Șipoteanu, unul dintre pădurarii a căror viață a fost pusă în pericol în timp ce urmărea un grup de hoți de lemne, a povestit, la Gândul Live, filmul evenimentelor care au dus la simpla amendare cu 900 de lei a celui care l-a amenințat cu o drujbă electrică.
Pădurarul Cristian Șipoteanu a povestit în detaliu momentele din luna martie 2019, când era de serviciu pe raza cantonului său, numărul 4 Capu-Piscului, din cadrul Bazei Experimentale Mihăești, în punctul Valea Hotarului, pentru asigurarea pazei fondului forestier.
„Îmi amintesc cu emoție de acel moment, a fost o situație deosebită în cariera mea de peste 30 de ani de pădurărie, așa se zice. Mai exact, în luna martie 2019 eram planificat să execut serviciul de pază și patrulare într-o zonă în care se tăiau frecvent ilegal arbori și se sustrăgea material lemnos.
Am auzit zgomotele specifice produse de motofierăstrău, urmate de căderea unor arbori, moment în care m-am apropiat de zona de unde unde proveneau zgomotele și am reușit să observ un număr de opt persoane.
Între timp am apelat serviciul de urgență 112, am anunțat șefii ierarhic superiori, și am cerut sprijin, și proprietarii de pădure din zona respectivă – precizez că e o zonă unde fondul forestier este proprietate privată, aflată sub contract de servicii cu unitatea la care îmi desfășor activitatea.
Am rămas în așteptare în apropiere, timp în care am reușit să identific două dintre cele opt persoane, timp în care a sosit, mai repede, unul dintre proprietari. Făptuitori, infractori, pentru că a fost dovedită fapta, l-au observat și au încercat să fugă, pe o potecă amenajată pe unde își trăgeau lemnele, caii și către un loc accesibil.
În acel moment, am o cameră video de înregistrare, am pornit-o și m-am îndreptat către ei, fără a exista un schimb de replici între mine și ei. Atunci, din grup s-a desprins Grancea Vasile, cu un motofierăstrău, și m-a luat la întrebări – că ce caut acolo?, că e pădurea mea? – în timp ce filmam.
Asta îl durea, pentru că bănuia că sunt singur și înregistrarea putea constitui ulterior o probă în instanță, pe parcursul cercetărilor”, a rememorat pădurarul, la Gândul Live, la sfârșitul lunii iulie.