Dumitru Stroie, cunoscutul interpret de muzică populară, a plecat astăzi în ceruri.
Mitică de la Jina, cum îi spuneau apropiații, s-a stins din viață în această dimineță într-un tragic accident de mașină după ce autoutilitara pe care o conducea a lovit un TIR, pe DN 7, în zona localității Drăganu-Olteni, din județul Argeș. Dumitru Stroeie, în vârstă de 30 de ani, se îndrepta către București, unde transporta marfă pentru magazinele deținute în Capitală cu produse tradiționale din Mărginimea Sibiului.
Pompierii din Argeș au intervenit să îl salveze pe șoferul autoutilitarei, care rămăsese încarcerat, însă acesta suferise leziuni grave iar paramedicii n-au mai putut decât să constate decesul.
Conform celor relevate de cercetările poliţiei, Stroie a decedat după ce autoutilitara pe care o conducea ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un TIR, în zona localității Drăganu-Olteni din județul Argeș.
„A fost un suflet bun, un soț devotat, iubitor și mângâietor, un OM bun și respectos atât cu familia sa cât și cu cei din jur. A cântat dorurile și a păstrat cu sfințenie tradițiile autentice românești. Multă putere Finei noastre Claudia Olariu pentru acestă despărțire nefericită și regretabilă. Rămas bun iubitul nostru Fin!”, a postat artistul Sebastian Stan, nașul de cununie al acestora, pe o rețea de socializare.
În această seară, pe contul de Facebook al lui Dumitru Stroie cunoscuții, apropiații, cei care l-au iubit și i-au apreciat munca au postat numeroase mesaje prin care își exprimă regretul.
„Bunul Dumnezeu să te odihnească în pace, Dumitre! Vei rămâne în amintirea mea ca un mare iubitor de neam și cultură tradițională! Ai fost mereu atent cu modul în care te prezentai in fața publicului și ai știut să asculți sfaturilor celor din jur! Exemplu de modestie și un caracter deosebit de frumos! Te-a iubit Dumnezeu, cu siguranță, altfel nu plecai atât de repede! Dramatic și nedrept!! Odihnă veșnică în împărăția cerurilor!”
De asemenea, Vasile Beschiu, primarul comunei Jina a postat un mesaj de îndurare pe contul său de Facebook, însoțită de o poză cu artistul Dumitru Stroie. „Dumitru Stroie- Dumnezeu să-l ierte!”
Dumitru Stroie s-a născut în localitatea Jina din judeţul Sibiu. Cu o zi înainte de tragedie, Stroie a postat un colaj cu colinde de Crăciun.
?NOUL COLAJ DE COLINDE E AICI, pe #YouTube ?
Vă invităm să îl ascultați ❤️❤️❤️
#CLICK_PE_LINK ???Posted by Dumitru Stroie on Thursday, December 17, 2020