Cel puțin opt persoane au murit, duminică, în urma unui atac cu mașină-capcană, în vestul orașului Kabul, din Afganistan. Alte 15 persoane au fost rănite, între care un membru al Parlamentului, potrivit AP.
Ministerul de Interne din Afganistan a spus că a avut loc o explozie cu mașină-capcană în capitala afgană Kabul și cel puțin opt persoane au fost ucise.
Purtătorul de cuvânt al ministerului a declarat că explozia de duminică dimineață a rănit alte 15 persoane, inclusiv un membru al parlamentului, respectiv pe Khan Mohammad Wardak.
Nimeni nu a revendicat până acum atacul de la Kabul.
Tariq Arian, purtător de cuvânt al Ministerului de Interne, a declarat că responsabil de atac sunt “teroriştii”. Printre victime se numără femei şi copii, a precizat el.
În social media au apărut imagini cu flăcările de după explozie.
A car bomb explosion rocked the Afghan capital Kabul this morning killing at least eight civilians, including women, children and the elderly and wounding 15 others including a member of parliament. The toll of casualties from the blast could rise. pic.twitter.com/IMgXGkid7j
— On the Ground News (@OGNreports) December 20, 2020
Grupul Stat Islamic a revendicat mai multe atacuri până acum în Kabul, în ultimele luni, inclusiv asupra instituțiilor de învățământ.
Capitala Afganistanului se confruntă cu o recrudescenţă a violenţelor, în ciuda negocierilor de pace dintre talibani şi guvern, care au loc la Doha, din luna septembrie.