Pompierii sibieni au evacuat 20 de locatari, luni seara, dintr-un bloc de pe strada Rennes în care a izbucnit un incendiu în camera unui apartament situat la etajul 4. Fumul degajat era destul de dens.
Un echipaj SMURD a acordat îngrijiri medicale unei tinere de circa 16 ani, care a suferit un atac de panică.
Ulterior, incendiul a fost localizat și salvatorii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) lucrau pentru lichidarea acestuia.
Deocamdată nu se știe din ce cauză a izbucnit incendiul, dar o anchetă a fost deschisă în acest caz.
Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov au intervenit de urgență, duminică, în jurul orei 14.30, după ce, într-un apartament situat la etajul 6 al unui bloc din sectorul 2 a izbucnit un incendiu puternic. La fața locului au fost trimise opt autospeciale de stingere dar și ambulanțe SMURD.
Pompierii bucureșteni au internevit inițial cu șase autospeciale de stingere, după ce, într-un bloc situat pe Șoseaua Colentina a izbucnit un incendiu cu degajări mari de fum.
În plus, conform ISU București-Ilfov, la fața locului au fost direcționat preventiv și Detașamentul de Salvatori, cu toate că nu erau semnalate victime.
Ulterior, la adresa respectivă au fost trimise alte două autospeciale de stingere, pentru a preveni extinderea flăcărilor. La cele opt mașini cu apă și spumă s-au adăgat și trei ambulanțe SMURD și o autoscară.
În plus, pompierii au început să verifice și restul apartamentelor în care a pătruns fum.
După aproximativ o oră, pompierii au anunțat că incendiul a fost stins.