Polițiștii și jandarmii au aplicat luni peste 6.500 de amenzi pentru nerespectarea regulilor stabilite de către autorități pentru limitarea pandemiei de COVID-19.
Valoarea totală a acestor amenzi depășește 1,3 milioane de lei, potrivit datelor făcute publice marți de către Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Astfel, au fost aplicate 6.535 de amenzi în valoare totală de 1.329.821 de lei.
„Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 21 decembrie a.c., 6.535 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.329.821 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 4 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară”, se arată în comunicatul GCS.
România a înregistrat 5.009 cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore și 155 de decese provocate de această boală, potrivit datelor făcute publice marți de GCS.
În intervalul 21.12.2020 (10:00) – 22.12.2020 (10:00) au fost raportate 155 de decese (101 bărbați și 54 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Ialomița, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 6 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 37 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 53 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 50 decese la categoria de peste 80 de ani.
Dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 1 pacient decedat nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.117. Dintre acestea, 1.252 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.630.874 de teste. Dintre acestea, 23.834 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 16.036 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.798 la cerere.