Imediat după alegeri, premierul Orban a demisionat, lăsând România, în plin val de pandemie, cu un guvern interimar, lipsit de autoritatea legală de a lua decizii. Liberalii, useriștii și maghiarii au început, imediat după aceea, să se lupte între ei pentru ciolan. Acest lucru a fost de natură să creeze confuzie și să îngrijoreze comunitatea românească, cea care așteaptă de la noii guvernanți să ofere o guvernare stabilă, limpede, capabilă să găsească soluții rapide la gravele probleme cu care se confruntă țara.
Toate sondajele realizate după alegeri arată că două treimi din totalul românilor consideră că țara se îndreaptă într-o direcție greșită, ceea ce înseamnă că încrederea în noii guvernanți este foarte scăzută. Practic, românii consideră, încă de la început, că alianța PNL – USR – UDMR nu este o formulă potrivită de guvernare. Ea nu le oferă perspectiva unui viitor mai bun.
După ce s-au certat nepermis de mult, fără să se mai gândească la guvernarea țării, PNL, USR și UDMR se grăbesc, acum, să instaleze guvernul Cîțu. Parlamentul a fost pus să lucreze în miez de noapte pentru a pregăti votul de învestitură a guvernului. Astăzi, președintele Iohannis a organizat la Cotroceni o întâlnire pur formală cu partidele.
Consultările nu aveau niciun sens câtă vreme alianța de guvernare a fost deja decisă. Este de așteptat ca, imediat după aceea, audierile persoanelor propuse pentru a ocupa funcții de ministru să meargă ”pe repede înainte” și, eventual, să prelungească din nou activitatea Parlamentului.
Cele trei partide au încropit un program de guvernare în numai câteva zile. De fapt, e mult spus program de guvernare. Nimeni nu știe care este conținutul său, sigur este doar că românii vor afla că trebuie să strângă din nou cureaua.
Liberalii, useriștii și maghiarii se grăbesc să formeze guvernul pentru a lua măsuri de austeritate, care să scadă nivelul de trai al românilor. Este o alianță grăbită să taie din veniturile cetățenilor.
Nu se vor grăbi însă deloc pentru a lua măsurile potrivite, cele care ar putea să îmbunătățească viața oamenilor. Nelegitimă, lipsită de viziune și de coerență, alianța PNL – USR Plus – UDMR nu va face decât să agraveze și mai mult actuala criză în care tot liberalii lui Iohannis ne-au băgat, pas cu pas, pe parcursul acestui an.