Mihaela Irina Bitoleanu, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați medici endocrinologi din Constanța, a murit într-un cumplit accident rutier pe A2, în ajunul Crăciunului.
Potrivit SAJ Călărași, accidentul a avut loc pe A2, la kilometrul 80, pe sensul de mers spre Capitală. Mașina în care se aflau doi pasageri s-a răsturnat, după ce a lovit un câine. În urma impactului, vehiculul a lovit parapetul de protecție, după care a ieșit de pe carosabil.
Cei doi pasageri au rămas încarcerați. ISU Călărași a intervenit la fața locului, dar după extragerea victimelor s-a constatat decesul conducătorului auto, medic de profesie, și rănirea gravă a pasagerului din dreapta, care a fost transportat la un spital din Capitală.
Dispariția Mihaelei Irina Bitoleanu a lăsat în urmă doar lacrimi și durere. Prietenii, familia și apropiații sunt în stare de șoc.
“Noaptea de ajun a venit cu cea mai cumplită veste, doamna doctor Bitoleanu Mihaela-Irina s-a stins din viață, în urma unui tragic accident. Dumnezeu să o ierte! Golul lăsat în urmă este infinit. Nu te vom uita niciodată! Îngerii să vegheze drumul tău lin către Dumnezeu“, este un mesajul postat pe pagina de Facebook a medicului endocrinolog.
“O altă veste proastă și neașteptată: prietena mea, Irina Bitoleanu, a plecat! Draga mea, Dumnezeu sa te aibă în pază, suflet bun! Și da, Doamne, putere părinților și copiilor ei!”, a scris, pe Facebook, muzeograful Lavinia Dumitraşcu, bun prieten cu cunoscutul medic din Constanța.
“Mihaela Irina Bitoleanu- fire sensibilă, veselă, exuberantă, medic endocrinolog, cu un înalt profesionalism dedicată meseriei. Este o pierdere neaşteptată şi dureroasă pentru comunitatea endocrinologilor constăţeni. Colegii şi prietenii sunt alături de familia îndurerată. Sincere condoleanţe“, a scris și prof.dr.Eduard Circo, medic endocrinolog.