Premierul României, Florin Cîțu, a anunțat miercuri, 30 decembrie, după ședința de Guvern, faptul că salariile şi sporurile de care beneficiază personalul din administraţia publică centrală şi locală, inclusiv cel care ocupă funcţii de demnitate publică, vor fi înghețate în anul 2021 la nivelul celor din decembrie 2020.
Premierul a precizat faptul că ordonanța adoptată de Guvern reprezintă o economie la buget de aproape 17,6 miliarde de lei pentru anul 2021.
„Legat de ordonanţa iniţiată de Ministerul Finanţelor Publice, această ordonanţă reprezintă o economie la buget de aproape 17,6 miliarde de lei pentru anul 2021. La primul articol: se menţin în cuantum brut salariile şi sporurile de care beneficiază personalul din administraţia publică centrală şi locală, inclusiv personalul care ocupă funcţii de demnitate publică şi funcţii asimilate acestora, la nivelul acordat pentru luna decembrie 2020. Acesta este un impact bugetar de aproape 12 miliarde de lei”, a precizat prim-ministrul Florin Cîțu în cadrul unei conferințe de presă.
Măsura de înghețare a salariilor a stârnit un val de reacții dinaitne de adoptare. Federația Sanitas a solicitat Guvernului să își respecte promisiunile pe care le-a făcut angajaților din sistemul sanitar în perioada stării de urgență și stării de alertă în ceea ce privește creșterea salariilor.
Potrivit unui comunicat al federației, emis pe 29 decembrie, din textul proiectului Ordonanței de urgență privind unele măsuri fiscal-bugetare se observă că Guvernul își propune blocarea aplicării etapizate a Legii salarizării unitare pentru unele categorii din sistemul sanitar și de asistență socială. Sindicaliștii susțin că, astfel, personalul TESA, infirmierele, brancardierii, îngrijitoarele și asistenții sociali nu vor mai putea beneficia de dreptul de creștere a salariului de bază de la 1 ianuarie.
De asemenea, și sindicatele grefierilor au anunțat că vor ieși în stradă în ultima zi a acestui an pentru a protesta împotriva deciziei luată de Guvern de a îngheța salariile în anul 2021. Sindicatele grefierilor reamintesc faptul că în vremea când Virgil Popescu conducea Ministerul Economiei susținea faptul că PNL nu va îngheța salariile după alegerile parlamentare.