Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, spune că atâta timp cât există multe necunoscute despre vaccinul anti-COVID-19, iar specialiștii se contrazic între ei, ar fi prea mult să le ceară oamenilor să se vaccineze.
„Pentru orice boală, vaccinarea este un remediu, o combatere a bolii. Vaccin trebuie să fie, dar vaccinul trebuie să fie sigur. De data aceasta sunt atât de multe necunoscute, vaccinul încă nu are o determinare a efectelor secundare şi sunt deja atâtea situaţii în lume în care a produs efecte nedorite, iar oamenii sunt derutaţi. Zvonistica circulă foarte mult, oamenii nu au informaţii complete şi nu ştiu să discearnă ce este adevărat de ce nu este adevărat. Eu, ca orice păstor care predică adevărul neîndoielnic despre Hristos şi despre mântuire, despre iertare, iar adevărul acesta este absolut, nu putem fi nişte impresari ai autorităţilor care vor să îndemnăm la vaccinare cu ochii închişi, pentru că ceea ce spunem noi trebuie să fie valabil 100%. De aceea manifestăm o prudenţă, o rezervă, întrucât vaccinul nu şi-a produs efectul”, a spus ÎPS Teodosie, potrivit stirileprotv.ro.
„Am văzut câte păreri sunt din partea medicilor şi specialiştilor, astfel încât e nevoie să cunoaştem realitatea. Unii se vaccinează demonstrativ în public. Nu ştim cu ce se vaccinează. Nu stăm lângă ei să vedem ce au pus acolo. Chiar sunt atâţia oameni care bănuiesc că această vaccinare demonstrativă poate fi cu altceva. Vaccinul este necesar dacă este foarte favorabil în combaterea bolii şi nu are efecte secundare. Câtă vreme nu cunoaştem efectele, avem rezerve. Oamenii nu sunt informaţi, nu există o logică, o înţelegere comună a specialiştilor, specialiştii se contrazic între ei şi atunci noi să fim deasupra specialiştilor, ar fi o îndrăzneală prea mare a noastră. De aceea noi ne rezervăm în a promova acest vaccin, nu ca principiu, ci ca realitate obiectivă a momentului. Când vor fi date certe, atunci nu trebuie să ne mai întrebe pe noi”, a mai afirmat ÎPS Teodosie.
„De aceea noi nădăjduim că anul în care trecem mâine seară să fie un an al întăririi credinţei şi al biruinţei mai puternice a lui Dumnezeu asupra celui rău. Noi să-l chemăm pe Dumnezeu în ajutor şi El nu ne va refuza niciodată. Dumnezeu rămâne acelaşi, nu se schimbă niciodată, este neschimbabil, iar când Îl avem în viaţa noastră, suntem cei mai puternici. Să începem anul 2021 cu multă nădejde, cu dorinţa de a învinge pe diavol în toate manifestările lui în care vrea să ne aducă sămânţa discordiei şi a duşmăniei, să învingem bolile, să învingem neputinţele noastre, să rămânem în picioare, cu credinţa vie, mărturisitoare”, a transmis ÎPS Teodosie.