Este aglomerație foarte mare la telegondola din Sinaia, în cea de-a doua zi a lui 2021. Românii au invadat practic stațiunile de pe Valea Prahovei, iar un administrator de pârtie susține că nu a mai văzut așa puhoi și că a cerut ajutorul Jandarmeriei!
Din cauza aglomerației foarte mari din Sinaia, mai ales de la telegondola care urcă spre cote, cei care se ocupă de pârtii spun că au cerut ajutorul jandarmilor pentru a face față puhoiului de oameni.
„Noi am încercat să şerpuim coada, ca să se păstreze distanţa. Am solicitat şi ajutorul jandarmilor, ca să ne asigurăm că toată lumea păstrează distanţa şi poartă masca”, a spus Cătălin Ţicu, administratorul pârtiei, citat de Antena 3.
De altfel, este haos și pe DN 1!
Valorile de trafic au început să se intensifice sâmbătă la prânz pe sensul către munte al DN 1 Ploieşti – Braşov, circulându-se în coloană pe raza localităţii Comarnic, judeţul Prahova, informează Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Și salvamontiştii au primit, în ultimele 24 de ore, patruzeci de apeluri prin care li se solicita intervenţia de urgenţă, cele mai multe fiind pentru Salvamont Lupeni. „Prima zi din an a fost o zi de foc pentru salvamontiştii din întreaga ţară”, arată reprezentanţii Salvamont.
„Prima zi din an a fost o zi de foc pentru salvamontiştii din întreaga ţară, solicitaţi să intervină la un număr mare de evenimente montane. Astfel, în ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont, s-au primit 40 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a echipajelor Salvamont”, arată reprezentanţii Salvamont, sâmbătă, într-o postare pe Facebook.