Monica Pop explică de ce nu s-a vaccinat anti-COVID și acuză lipsa unei campanii de informare: ”Aș vrea să știu mai multe despre acest vaccin și adevărul”

Monica Pop explică de ce nu s-a vaccinat anti-COVID și acuză lipsa unei campanii de informare: ”Aș vrea să știu mai multe despre acest vaccin și adevărul”
Monica Pop explică de ce nu s-a vaccinat anti-COVID și acuză lipsa unei campanii de informare: ”Aș vrea să știu mai multe despre acest vaccin și adevărul”
Publicat: 04/01/2021, 14:29
Actualizat: 04/01/2021, 14:37

Medicul Monica Pop nu s-a vaccinat împotriva noului coronavirus și susține că o campanie de informare lipsește, din păcate, cu atât mai mult cu cât oamenii ar trebui să aibă acces la toate informațiile referitoare la acest vaccin.

În ceea ce privește propria persoană, Monica Pop explică de ce nu s-a vaccinat împotriva COVID-19, existând două motive. Primul dintre ele este acela că nu s-a vaccinat, încă, nimeni din spitalele ”care nu sunt COVID”. Pe de altă parte, medicul dezvăluie că are una dintre ”marile contraindicații”, un șoc anafilactic.

”Eu nu m-am vaccinat pentru că nu s-a vaccinat nimeni din spitalele care nu sunt COVID. Nu s-a pus problema încă, pentru că nu suntem în linia întâi. Un aspect. Și al doilea, eu am una dintre marile contraindicații ale acestui vaccin, am avut șoc anafilactic. Am și povestit despre treaba asta de multe ori pentru că asta s-a întâmplat, la unul dintre medicamentele citostatice și asta este situația. Deci e una dintre indicațiile majore”, a declarat Monica Pop la Antena 3.

”Eu campanie de informare nu am văzut! Nu am văzut absolut deloc”

Monica Pop lansează și o acuzație, totodată, precizând că nu a văzut nicio ”campanie de informare”, iar oamenii ar trebui ”să aibă prospectul în mână pe care să îl citească”.

Pe de altă parte, medicul trage și concluzia că este vorba despre o ”amenințare în permanență” și atenționează că o astfel de situație nu este normală. 

”Unde ați văzut dumneavoastră campanie de vaccinare? E o campanie de amenințare mai mult, decât de vaccinare, pentru că s-a spus permanent ”vaccinați-vă!”, imperativ și, mai mult decât atât, s-au impus metode punitive drastice pentru cei care nu se vor vaccina. Dar eu campanie de informare nu am văzut! Nu am văzut absolut deloc. Se spune că s-a publicat… eu nu am văzut nimic publicat despre prospectul respectiv și eu cred că fiecare om care dorește să se vaccineze și indiferent de ce poziție are față de vaccinare, trebuie să aibă prospectul în mână pe care să îl citească, după care să ia o hotărâre. Așa cum consideră de cuviință”, transmite Monica Pop, potrivit sursei citate.

”Încă o dată vă spun. Nu informare, însă amenințare în permanență. Și nu cred că este normal. Mai mult decât atât, există o reclamă, dacă se poate spune așa, în care se spune că virusul ucide. Ori, acest lucru, nu este adevărat. Virusul poate ucide, e adevărat! Dar nu se poate spune că virusul ucide! Pentru că, în momentul în care ai spus așa ceva, sigur că orice om s-a infectat cade moral. Și zice ”dacă tot mor, asta e situația”. Adică el oricum va muri”

Monica Pop

Monica Pop: ”Nu se poate treaba asta, oamenii trebuie informați corect”

Monica Pop a insistat asupra unui aspect esențial, anume acela că oamenii trebuie să fie informați corect de către autorități și a mărturisit că dorește să afle cât mai multe informații despre acest vaccin.

Mai mult, medicul susține că au existat ”reacții” (n.red. – adverse) la vaccin, iar acestea nu au fost deloc puține. Niciun medicament ”de pe fața pământului” nu există ”fără riscuri”, transmite medicul.

”Dar lăsând la o parte acest lucru, eu aș vrea să știu mai multe despre acest vaccin și ADEVĂRUL. Pentru că nu e adevărat că au fost reacții foarte puține. Au fost reacții și, spunându-le crește credibilitatea, eu așa cred. Pentru că, dacă se spune că nu e niciun fel de problemă, că nu se întâmplă absolut nimic, nu e ok. Nu există niciun fel de medicament de pe fața pământului, niciun act medical și absolut nimic fără riscuri. Și despre asta nu s-a vorbit. Nu se poate treaba asta, oamenii trebuie informați corect. Nu amenințări, panică și inducere în stări depresive, pentru că asta s-a întâmplat și se întâmplă în continuare”, a mai spus medicul Monica Pop.

”Vaccinurile, fără doar și poate, au salvat omenirea. Însă cuvântul sigur nu are ce să caute lângă un act medical, oricare ar fi acela. Pentru că siguranță nu există în medicină. Există procent de eficacitate, care poate fi foarte mare. S-ar putea ca vaccinul să fie foarte ok, e perfect posibil, dar trebuie să și aflăm și trebuie să și citim despre el. Și dacă cei care au întocmit prospectul au scris niște lucruri corecte, care nu ne se spun, nu este un lucru normal și nici corect față de oamenii din țara aceasta”

Monica Pop

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Aproape jumătate dintre bărbații din Coreea de Sud sunt virgini, arată statisticile