Mai mulți pasageri au protestat, luni, pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj pentru că li s-a cerut test COVID negativ la îmbarcare pentru zborurile spre Roma și Bergamo.
Aceștia au fost nemulțumiți pentru că au fost anunțați prea târziu de compania aeriană low-cost Wizz Air de necesitatea unui test COVID negativ pentru a li se permite să zboare spre Italia.
Oamenii sunt nervoși pentru că nu li se dă voie să intre în avion fără testul COVID negativ, lucru pe care ei nu îl știau. În acest moment, pasagerii s-au îmbarcat, dar avionul nu a decolat. Compania Wizz Air nu știe dacă să dea sau nu drumul la zbor fără ca oamenii să aibă testul COVID negativ”, potrivit unor surse de la fața locului.
Inițial, compania nu a dorit să accepte îmbarcarea pasagerilor care nu au testul COVID negativ. Din cei 200 de pasageri care au fost programați să zboare spre Roma și Bergamo, aproximativ 50 nu aveau testul. În urma discuțiilor cu compania aeriană au fost acceptați și cei fără test. În acest moment nu mai sunt pasageri nemulțumiți”, a declarat – pentru Cluj24.ro – David Ciceo, directorul Aeroportul Internațional “Avram Iancu” Cluj.
Din cauza incidentului, cele două zboruri au decolat cu întârziere de peste 40 de minute.
Contactată de Cluj24.ro, compania Wizz Air nu a oferit un punct de vedere, până în acest moment.