Piaţa imobiliară nu a fost afectată de pandemie. Preţurile apartamentelor au crescut în 2020

Piaţa imobiliară nu a fost afectată de pandemie. Preţurile apartamentelor au crescut în 2020
Piaţa imobiliară nu a fost afectată de pandemie. Preţurile apartamentelor au crescut în 2020 / Foto: Pixabay
Publicat: 05/01/2021, 13:19

După un plus de 1,2% în noiembrie, preţurile locuinţelor au consemnat o evoluţie pozitivă şi în ultima lună din 2020. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată pentru un apartament la nivel naţional s-a majorat cu 1,5% în decembrie, de la 1.351 la 1.371 de euro pe metru pătrat.

În ciuda provocărilor ridicate de epidemia de COVID-19, pretenţiile vânzătorilor au revenit pe o traiectorie ascendentă în ultima parte a anului trecut, acestea fiind, în momentul de faţă, cu 2,2% mai mari comparativ cu începutul lui 2020. Putem spune că 2020 a fost un an bun pentru piaţa imobiliară. Cererea s-a menţinut la nivel ridicat în special în a doua jumătate a anului. Diferenţe anuale pozitive pot fi observate în toate cele şase centre regionale monitorizate constant de Imobiliare.ro, în fruntea clasamentului scumpirilor situându-se, şi de data aceasta, Cluj-Napoca, în vreme ce Bucureştiul se află la polul opus”, arată Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.

Prețurile apartamentelor din București

În Bucureşti, aşteptările vânzătorilor de apartamente au ajuns la o medie de 1.425 de euro pe metru pătrat util în decembrie 2020, în creştere cu 1,8% faţă de finele lui noiembrie (când costau 1.400 de euro pe metru pătrat). Comparativ cu începutul anului trecut, apartamentele din Capitală se situează la o diferenţă de 0,8% (faţă de o valoare de 1.413 euro pe metru pătrat util). Tendinţele de creştere consemnate pe cele două segmente majore de piaţă au fost destul de apropiate: locuinţele din blocurile vechi s-au apreciat cu 0,6% în decursul a 12 luni, de la 1.343 la 1.351 de euro pe metru pătrat. Apartamentele noi, pe de altă parte, au ajuns, la finele lui 2020, la un preţ de 1.481 de euro pe metru pătrat util, în condiţiile unei creşteri anuale de 1,3% (de la 1.462 de euro pe metru pătrat util).

Prețurile apartamentelor din Brașov

În Braşov, apartamentele au atins o medie de 1.236 de euro pe metru pătrat în decembrie 2020, în creştere cu 0,4% faţă de noiembrie (de la 1.231 de euro pe metru pătrat) şi, respectiv, cu 4,9% faţă de începutul anului (când se situau la 1.178 de euro pe metru pătrat). Unităţile locative vechi au ajuns la o valoare de listare de 1.202 euro pe metru pătrat util, în condiţiile unui avans de 5,1% la 12 luni (de la 1.144 de euro pe metru pătrat). Locuinţele noi, pe de altă parte, au consemnat o creştere de 5,7% în perioada analizată, de la 1.229 la 1.299 de euro pe metru pătrat.

Prețurile apartamentelor din Cluj-Napoca

Şi în 2020, Cluj-Napoca a consemnat, dintre marile centre regionale, cea mai semnificativă marjă de creştere a preţurilor apartamentelor. În decembrie, Indicele Imobiliare.ro s-a menţinut aici la nivelul din noiembrie, respectiv 1.840 de euro pe metru pătrat, însă în condiţiile unui avans de 7,5% faţă de începutul anului (când pretenţiile vânzătorilor se situau la 1.712 euro pe metru pătrat). Apartamentele vechi din oraş au ajuns la o valoare de 1.795 de euro pe metru pătrat, ceea ce echivalează cu un plus de 3,2% la 12 luni (de la 1.739 de euro pe metru pătrat). Pe de altă parte, locuinţele nou-construite au înregistrat, în aceeaşi perioadă, o creştere semnificativ mai mare, în cuantum de 11,5%, de la 1.691 la 1.886 de euro pe metru pătrat.

Prețurile apartamentelor din Constanța

În Constanţa, suma medie solicitată pentru un apartament s-a diminuat cu 1% pe parcursul lui decembrie 2020 (de la 1.253 la 1.240 de euro pe metru pătrat util), dar s-a majorat cu 2,5% la 12 luni (de la 1.210 euro pe metru pătrat util). Apartamentele vechi din Constanţa se situau la un nivel de preţ de 1.241 de euro pe metru pătrat util la sfârşit de an, în creştere cu 2,6% faţă de începutul acestuia (când ajungeau la 1.209 euro pe metru pătrat). Locuinţele noi din oraş au cunoscut un avans asemănător în perioada analizată, anume 2,5%, de la 1.212 la 1.242 de euro pe metru pătrat util.

Prețurile apartamentelor din Iași

În Iaşi, apartamentele au consemnat o creştere de preţ de 1,9% în decembrie 2020, de la 1.080 la 1.100 de euro pe metru pătrat util, potrivit Indicelui Imobiliare.ro; faţă de începutul anului, însă, când locuinţele se tranzacţionau cu 1.037 de euro pe metru pătrat, avansul se cifrează la 6,1%. În oraşul din nord-estul ţării, apartamentele din blocurile vechi s-au apreciat cu 4,9% pe parcursul lui 2020, de la 1.049 la 1.100 de euro pe metru pătrat util. În acelaşi timp, locuinţele din cadrul noilor ansambluri rezidenţiale au consemnat o creştere de 6,8%, de la 1.029 la 1.099 de euro pe metru pătrat.

Prețurile apartamentelor din Timișoara

În Timişoara, aşteptările vânzătorilor de apartamente s-au majorat cu 0,4% în decembrie faţă de noiembrie (de la 1.287 la 1.292 de euro pe metru pătrat util), în vreme ce, la 12 luni, avansul a fost de 1,5% (de la 1.273 de euro pe metru pătrat util). Cu un preţ mediu de 1.297 de euro pe metru pătrat, locuinţele vechi din oraş sunt, în prezent, cu 2% mai scumpe decât în urmă cu un an (când costau 1.272 de euro pe metru pătrat). Apartamentele nou-construite, pe de altă parte, au consemnat o scădere uşoară la 12 luni, de 0,4% mai exact, de la 1.276 la 1.271 de euro pe metru pătrat util.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Rusia ATACĂ România?! Putin nu mai blufează: România este o țintă militară
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată