De la bunici adunate, în zi de Bobotează: ”Tata mergea să se uite la pomi și, dacă erau încărcați cu promoroacă, însemna că avem un an rodnic”

Lumea, vremea și vremurile se mai schimbă, este adevărat, dar amintirile sunt de neșters. Astăzi e cald, gerul Bobotezei nu a venit, iar fetele nu mai cad pe gheață, ceea ce ar fi însemnat – potrivit tradiției – că până la sfârșitul anului se vor mărita.

Astăzi, de altfel, unele dintre ele merg în Dubai, unde alunecă doar pe nisipul fierbinte… Dar, oricât s-ar schimba unii dintre noi, cei mai mulți păstrează, totuși, aceeași puritate sufletească.

De Bobotează, din bătrâni se păstrează obiceiul ca un preot să arunce o cruce într-o apă, râu, lac sau mare, după care bărbaţii cei mai curajoși se aruncă pentru a o aduce înapoi, iar acela care reuşeşte să ajungă primul la cruce primește binecuvântarea preotului şi va avea noroc tot anul.

În tot județul Bacău, unul bogat din punct de vedere hidrografic, se poate spune că acest obicei ”a intrat la apă”. În schimb, la sate, bunicii încă mai luptă să păstreze măcar o parte dintre obiceiurile zilei de Bobotează.

Cum era odată… Tanti Maria: ”Dacă am dat Boboteaza la spate, nu-mi mai este frică de iarnă”

Tanti Maria, din satul Camenca, comuna Brusturoasa, își aduce aminte de iernile foarte aspre. Se spunea „gerul Bobotezei” și – vorba bunicilor – era atât de frig încât „crăpau și pietrele de ger ce era”.

”Dacă am dat Boboteaza la spate, nu-mi mai este frică de iarnă, am pus mâna pe primăvară!”, zice tanti Maria. ”În această zi se vorbeşte de „gerul Bobotezei”, dar astăzi temperaturile sunt unele de primăvară pe la noi acasă. Nici strop de zăpadă, astfel că pe la noi, la Camenca– fetele nu mai pot lua în seamă superstiţia că, de vor cădea pe gheaţă în această zi, se vor mărita sigur până la sfârşitul anului…”, mai spune femeia.

Amintirile din tinerețe vin ca o avalanșă sentimentală și peste tanti Aglaia din satul Banca, comuna Dealu Morii.

”Cu tot frigul, nouă nu ne păsa. În casă era cald, aveam cu ce să ne îmbrăcăm, flanele groase, mănuși, fulare, căciuli, ciorapi din lână toarsă și împletite de mama. În dimineața de Ajun, tata mergea să se uite la pomi și dacă erau încărcați cu promoroacă însemna că avem un an rodnic. Mama pregătea vasele de lemn, sticle pe care le spăla bine, în care să luăm agheasmă de la biserică. Fetele nemăritate erau cele care îl așteptau pe preot cel mai mult, pentru că părintele le dădea o crenguță de busuioc din agheasmă pe care o puneau sub pernă să-și ghicească ursitul”, spune tanti Aglaia.

Tanti Lina: ”După slujba de sfințire a apei, treceam pe la părinte să ne binecuvânteze cu apa sfințită”

La Onișcani, tanti Lina își desface și ea desaga cu amintiri din ziua de Bobotează și își reamintește cum oamenii – indiferent de vârstă – mergeau la biserică, îmbrăcați de sărbătoare.

”În dimineața de Bobotează, cu mic, cu mare mergeam la biserică îmbrăcați cu cele mai frumoase haine și pregătiți cu sticle la noi pentru agheasma mare care se sfințea în ziua aceea. După slujba de sfințire a apei, treceam pe la părinte să ne binecuvânteze cu apa sfințită, ne miluia la frunte cu mir și ne stropea vesel cu crucea și busuiocul pe care-l băga în vasul în care era apa sfințită”, își amintește femeia.

Obiceiurile strămoșești se împleteau într-un adevărat spectacol închinat Botezului Mântuitorului în Iordan. Boboteaza, cum i se spune în popor, se prăznuia întotdeauna cu sfințenie pe data de șase ianuarie. De altfel, această mare sărbătoare poartă şi denumirea de „Epifanie” sau „Teofanie”, termeni care provin din limba greacă şi înseamnă „arătare”, „descoperire”.

De ce arătare sau descoperire? Pentru că, în momentul în care Hristos a fost botezat, cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu S-a coborât în chip de porumbel şi a stat peste El, iar Tatal a mărturisit: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit!” În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Hristos n-a ajuns cunoscut tuturor când S-a născut, ci când S-a botezat”.